Și-a umplut plămânii cu aer rece și a țipat din tot sufletul…
– „Domnule Ilias” (probabil a crezut că așa îmi face un compliment, o încercare eșuată…) „acestea sunt terenurile despre care vă spuneam!„
I: „Acestea? Ce vreți să spuneți? Care „acestea”?
– „Doar uitați-vă în dreapta și în stânga dumneavoastră și veți vedea zonele în care puteți începe să cumpărați terenuri!”
Când eram mic, toată lumea îmi spunea că am „ochi de vultur” și că văd foarte bine la distanțe mari. Cât de bucuros am fost pentru asta! În acea zi mi-am dat seama că era doar o vorbă bună pentru un copil mic…
Am întors capul spre dreapta… Abia vedeam la 5 metri de drum… Mi-am întors corpul spre stânga… lucrurile stăteau un pic mai bine… Am reușit să văd ceva la 10-15 metri…
Ceața acoperea totul, dar doamna de lângă mine vorbea ca și cum atmosfera era „uscată” și puteai vedea cât de mult și oriunde doreai.
– „De acolo, după acel canal, începe o nouă tarla, o singură bucată cu sute de proprietăți, pe care va trebui să le luăm la rând și să le facem documentele pentru a clarifica cine are ce. Acolo putem cumpăra 1.000 de hectare. Apoi, dacă vă uitați atent, veți vedea o coloană electrică. În stânga ei, de acolo dacă vedeți… Da, acolo, mai sunt încă 500 – 600 de hectare de cumpărat.
I: „Doamne, ce caut eu aici?” M-am gândit uitându-mă la doamna fericită și la agentul imobiliar care ne-a condus în zonă…
…
Brăila, Februarie 2005
Din când în când, apar diverse liste cu „ce trebuie să fi trăit un om până la 30 de ani, 40 de ani, etc” (cred că după 70 de ani lista mea va spune că ar trebui doar … săsupraviețuiesc). În 2004, la vârsta de 28 de ani, am decis să părăsesc Grecia din punct de vedere profesional și am ales România pentru a-mi începe afacerea. Am ales domeniul imobiliarelor, dar foarte devreme mi-am dat seama că nu are rost să încerc doar în București, unde nu cunoșteam pe nimeni și nimic, nici orașul și nici limba. Văzând că piața crește, am decis să fiu primul care face o listă („portofoliu”) de proprietăți imobiliare în alte orașe din provincie.
Așa că, în 2005 am început să lucrez și în afara capitalei, în provincia care era încă foarte săracă (opusul de astăzi)… În fiecare sâmbătă și duminică, când mă aflam în România, luam trenul de dimineață din Gara de Nord a Bucureștiului și ajungeam într-un oraș care era la 3 ore distanță.
În acea dimineață de duminică, trenul a plecat la ora 06.00 spre Brăila și Galați, cele două mari orașe cu o mare prezență grecească în urmă cu 100 – 200+ ani. Era abia a treia mea ieșire din capitală și am fost impresionat de punctualitatea plecărilor și a sosirilor. Am ajuns la Brăila puțin după ora 09:00. La aceste întâlniri de weekend știam deja ca va aparea doar 1/5 – 1/10 agenți imobiliari cu care aranjam întâlnirea. Așa că am fost încântat să vad că mă așteptau într-adevăr în afara gării orașului, exact cum am agreat telefonic.
Mașina în care mă așteptau era o Dacia 1310. Astăzi e considerată o relicvă, dar în 2005 Dacia 1310 era mașina dominantă în România. Producția ei a început în 1979 și, luând în considerare faptul că a fost vorba despre perioada comunistă, “departamentul lor de cercetare și dezvoltare” de obicei nu triumfa … Așa că a continuat să fie fabricatăfără a schimba un singur șurub timp de 25 de ani! (și ce haios mi se pare că foarte mulți români au uitat complet cum a fost viața lor acum 20 de ani și cât de mult s-a îmbunătățit de atunci).
Am pornit la drum și am fost în general mulțumit. În ciuda frigului cumplit și a radiatorului pe jumătate rupt al mașinii, oamenii din interior au încercat să-mi explice ce voi vedea. Agentul conducea, îmbrăcat ca bunicul meu Ilias din fotografiile anilor ’60, cu toți nasturii de la sacou încheiați. Lângă el era doamna care traducea, cu un zâmbet minunat și o voce caldă, la 45 de ani, cu părul scurt și fața obosită, îmbrăcată în haine foarte sărăcăcioase, dar curate și bine călcate.
-„Mergem să vedem terenuri frumoase!” m-au anunțat ei fericiți, ca și cum am fi fost pe Fifth Avenue din New York, gata să mergem la cumpărături…
„Un pic de ceață …”
Mi-am dat seama repede că atunci când am părăsit orașul ceva nu era în regulă. În fața noastră era ceață și vizibilitatea devenea din ce în ce mai limitată, după fiecare kilometru parcurs…
I: ” Ceața aceasta nu va fi o problemă? Abia vedem la 50 de metri în fața noastră…”
– „Nu, nu, nu e nimic grav. Este o ceață fină, în curând se va limpezi și veți putea vedea tot ce trebuie să vedeți…”
I: „Aveți actele de proprietate și o hartă, așa cum v-am solicitat?”
– „Vi le dau când ajungem acolo, am tot ce vă trebuie. Sunteți deștept, veți înțelege totul de la început…”
Dacia 1310 mergea încet, nu putea merge mai repede. Ne-a luat aproape o oră să parcurgem cei aproximativ 40 de kilometri de la șoseaua de centură a orașului și să virăm la stânga, pe un drum mai îngust, dar suficient de lat pentru două mașini. Ceața de acolo era și mai groasă… Am mers încă 3 minute și ne-am oprit. Nu a pornit avariile. La urma urmei, care ar fi scopul? Oricum dacă venea cineva după noi, nu ne-ar fi văzut și ne-ar fi lovit înainte să realizeze că suntem acolo…
„Londonez„
Astăzi, fratele meu cel de-al treilea este profesor universitar în Anglia, însă în 2005 trecuse doar 1 an de când se mutase în țară, pentru masterat. Ceața era atât de deasă, atmosfera atât de umedă, încât m-am simțit ca un „londonez” și m-am gândit să-l sun să-i spun că am găsit climă englezească și în România. Dar apoi m-am gândit că dacă m-ar suna într-o duminică dimineața la 08:00 să-mi spună așa ceva, probabil că m-aș enerva… De aceea l-am lăsat să doarmă…
Traducătoarea a așteptat să coborâm din mașină și să vadă că eram bine. Apoi și-a umplut plămânii cu aer rece și a țipat din tot sufletul…
– „Domnule Ilias” (probabil a crezut că așa îmi face un compliment, o încercare eșuată…) „acestea sunt terenurile despre care vă spuneam!„
I: „Acestea? Ce vreți să spuneți? Care „acestea”?
– „Doar uitați-vă în dreapta și în stânga dumneavoastră și veți vedea zonele în care puteți începe să cumpărați terenuri!”
Când eram mic, toată lumea îmi spunea că am „ochi de vultur” și că văd foarte bine la distanțe mari. Cât de bucuros am fost pentru asta! În acea zi mi-am dat seama că era doar o vorbă bună pentru un copil mic…
Am întors capul spre dreapta… Abia vedeam la 5 metri de drum… Mi-am întors corpul spre stânga… lucrurile stăteau un pic mai bine… Am reușit să văd ceva la 10-15 metri…
Ceața acoperea totul, dar doamna de lângă mine vorbea ca și cum atmosfera era „uscată” și puteai vedea cât de mult și oriunde doreai.
– „De acolo, după acel canal, începe o nouă tarla, o singură bucată cu sute de proprietăți, pe care va trebui să le luăm la rând și să le facem documentele pentru a clarifica cine are ce. Acolo putem cumpăra 1.000 de hectare. Apoi, dacă vă uitați atent, veți vedea o coloană electrică. În stânga ei, de acolo dacă vedeți… Da, acolo, mai sunt încă 500 – 600 de hectare de cumpărat.
I: „Doamne, ce caut eu aici?” M-am gândit uitându-mă la doamna fericită și la agentul imobiliar care ne-a condus în zonă…
„De ce ai nevoie de acte, când tu ești mega deștept?”
I: „Da… Însă nu ar trebui să ne uităm mai întâi la actele proprietăților pentru a înțelege mai bine problema?”
– „Dar ce să faceți cu hârtiile? Totul este clar, se pare că sunteți mega deștept, nu vedeți aici?”
I: „Mă supraestimați… De asemenea, am nevoie de documente pentru a înțelege unde sunt. Nu am mulți ani de experiență în domeniul imobiliar românesc”.
Agentul i-a cerut doamnei să traducă problema despre care vorbeam. Când a auzit, s-a oprit din zâmbit, a devenit serios și a spus:
– „Aici în fața dumneavoastră se afla un secret național, aveți cele mai bune terenuri de cumpărat. Dacă aveți bani și sunteți serios, haideți să începem să cumpărăm și vomvedea pe parcurs dacă vom găsi orice altceva.”
I: „Dacă nu-mi arătați actele și harta promisă, vă rog să nu-mi cereți să văd ceva în ceață!”
-„Bine, să așteptăm puțin ca vremea să se limpezească și să vedem mai bine.”
„Serenadă” bilingvă pentru un turist
După aproximativ o oră și jumătate situația a rămas exact aceeași… Nu puteam vedea nimic, în timp ce muream de frig așteptând și vorbind… Temperatura rămase sub zero, am încercat să intru în mașină, dar au luat-o ca pe o insultă așa că am ieșit repede din nou… Mi-au explicat cât de „simplu” (haotic și plin de capcane, după părerea mea) era sistemul de cumpărare al terenurilor agricole fără acte, am comentat și despre singura mașină care a trecut pe lângă noi, cât timp am stat acolo. Dar ceața nu dispărea…
Sunt mulți care spun despre mine că sunt „rău” și „fără inimă” (așa traduc ei onestitatea și sinceritatea). În acea dimineață de februarie, încă două persoane aveau să-și formeze aceeași părere despre mine…
I: „Dacă nu vă supărați, haideți să plecăm, vă rog! Haideți să mergem la biroul dumneavoastră” (am spus adresându-mă agentului) „pentru a discuta și a-mi arăta ce acte aveți! Nu are rost să stăm mai mult, nu vedem nimic.”
Am încercat să fiu cât de politicos am putut, dar am avut întotdeauna probleme cu ochii și fața. Mă trădează mereu…
Doamna zâmbitoare s-a „învinețit” brusc… A început să vorbească urât cu mine, blestemându-mă! În câteva minute a „scuipat” toate cuvintele urâte pe care le știa în greacă… agentul a făcut același lucru, în limba română. Am înțeles un cuvânt de la el, din moment ce l-a spus de zece ori: M-a numit „turist”, crezând că i-am pierdut timpul…
Am fost luat prin surprindere, ca să spun adevărul… Nu mi se făcuse niciodată o serenadă cu înjurături în două limbi diferite…
Agentul s-a urcat în mașină și a strigat la femeie să-l urmeze. M-ar fi lăsat singur acolo, în mijlocul pustietății? Am rugat-o politicos să mă lase să mă întorc cu ei și i-a luat ceva timp să se gândească mai întâi la asta și apoi să-l convingă pe șofer să mă accepte în mașina lui.
Indiferent cât de mare poate părea o oportunitate, nu te abate niciodată de la regulile pe care le folosești pentru a investi!
Întors la Brăila, traducătoarea a fost dezamăgită…
– „Am petrecut duminică dimineața arătându-vă o mare oportunitate. Aici veți cumpăra cu 200 – 300 Euro / hectar și veți face mulți bani”
I: „Așa este. Dar există următoarele probleme:
1. Nu există documente
2. Trebuie să facem analiza terenului, să vedem despre ce categorie vorbim
3. Terenurile trebuie comasate și după să aibă toate actele în regulă
4. Trebuie să vorbim cu primarul zonei și să întrunim toată echipa care va lucra la acest proiect.
La urma urmei, numai atunci pot prezenta problema Investitorilor”.
–„Dacă sunt investitori adevărați, vor veni și vor profita de oportunitate”.
I: „Dar vor veni, cine a spus altfel? Însă trebuie să știe și ei unde își vor investi banii lor!”, i-am răspuns, dar în zadar. În mintea ei eram definitiv și irevocabil „un turist care nu va cumpăra niciodată nimic”, după cum mi-a spus… A refuzat să mai vorbească cu mine, la fel și agentul (care mult timp după aceea a continuat să mă înjure, fără să fi uitat „cum mi-am bătut joc de el”).
Pentru că în anii următori am vizitat Brăila de mai multe ori, am întrebat ocazional despre zona acestor terenuri… S-a dovedit că nu prea au fost fertile, trebuiau “muncite și corectate” 2 – 3 ani de zile, fiind “prea sărate”. În cele din urmă, un Bucureștean a investit acolo, profitând de prețul foarte mic. În 2015 am auzit că încă nu reușise să rezolve cu actele lor, cumpărase doar 50% din terenuri și avea titluri împrăștiate, fără să reușească să le unească într-unul cu o singură suprafață, „compactă”. Poate că a cumpărat ieftin, poate că va vinde scump dacă reușește să le comaseze, poate chiar să obțină profit dacă vinde „ce are, în starea în care le are acum, necomasate”, dar nu a făcut treabă serioasă, nu a fost o investiție clară. Pentru el, „ceața” a durat mai bine de zece ani…
Traducătoarea nu prea a avut dreptate cu predicția ei sumbră despre mine și viitorul meu în România, deoarece în anii următori am finalizat tranzacții de peste 13.000 de hectare, deci probabil că nu eram un „turist”.
Dar, pe de altă parte, am fost și sunt foarte atent. Atunci, în primele mele luni în țară, am întâlnit un om cu mare experiență în domeniul imobiliar, domnul Polydoros Zekos, care acum este trecut de vârsta de 70 de ani și a rămas la fel de puternic și de dinamic.
Domnul Polydoros, care m-a respectat în ciuda vârstei mele mici de la acea vreme, m-a sfătuit și mi-a explicat multe despre domeniul imobiliar, mi-a spus un principiu pe care l-am aplicat la problema terenurilor agricole, dar și în general la fiecare investiție pe care o fac sau la fiecare recomandare către altcineva pentru a investi:
• „Când vrei să investești, stabilește regulile și cadrul în care vei investi, sau nu.
• Nu accepta niciodată să investești în ceva fără a primi mai întâi toate informațiile pe care le dorești sau cel puțin documentele de bază.
•”Trebuie să știi ce și de ce o faci, să înțelegi problema, omule!”
Listele cu ce trebuie să faci spuneau că, înainte de vârsta de 30 de ani ar trebui să mă îmbăt în Mykonos / să merg în Las Vegas, etc. Mărturisesc că nu m-am descurcat prea bine în această privință și nici nu am încercat, sincer să fiu.
Dar înainte de a împlini 30 de ani, într-o dimineață geroasă în afara Brăilei, am aplicat pentru prima dată sfaturile domnului Polydoros. Și îți sugerez să te gândesti și la ele, indiferent de vârsta pe care o ai sau cât de experimentat te simți.
Pentru că banii se fac ușor, dar se pierd repede, în investiții greșite, fără analiză, acte verificate și strategie.
Tu ce părere ai?
Lasă comentariul tău