Exemplul (prost) grecesc: Profesorii merită salarii mai mari, dar fără să creșteți impozitele! Altfel veți distruge economia!

România este o țară plină de paradoxuri. Unul dintre cele mai interesante are legătură cu sistemul de învățământ al țării:

• În trecut (“pe vremuri” cum spun cei mai în vârstă) se pare că sistemul a fost unul dintre cele mai bune din lume, iar dacă luăm în considerare nivelul de educație al generațiilor precedente, personal cred asta 100%.

• Astăzi, sistemul este mult mai slab, dar la toate testările și concursurile mondiale, copiii noștri stau destul de bine, mereu pe primele locuri. (Și o grămadă de oameni din România se supără când le zic că “da, aici sistemul a slăbit, dar situația este mult mai bună decât în Grecia, unde avem alți “gărgăuni” și alte preocupări în cap, iar stângiștii și comuniștii au control asupra educației”).

• Infrastructura din școlile românești este destul de “discutabilă” și înapoiată în multe cazuri, în nici un caz nu este o infrastructură educațională pentru o țară UE cu creștere uriașă a venitului oamenilor.

• Am scris creștere uriașă a venitului oamenilor? Scuze, te-am mințit! Creșterea aceasta există cu adevărat, dar este mai degrabă în sectorul privat și într-o mare parte, în sectorul aparatului de stat. În timp ce puterea de cumpărare și nivelul de trai a crescut enorm de mult în ultimii 10 ani, unele excepții la stat (dar și în sectorul privat) ne dovedesc că avem multe inegalități de combătut. 

Prima dintre ele o reprezintă salariile profesorilor! Așteptăm de la un om să ne ia copilul și să ni-l dea înapoi educat, în condițiile în care:

1. Îl plătim extrem de prost
2. Îl lăsăm neprotejat în fața copiilor / părinților care nu îl respectă
3. Nu îi dăm de obicei (mai ales în afara orașelor mari) infrastructura necesară, începând cu toaletele din afara clădirilor…
4. Îl tratăm ca pe “o creatură expusă într-un muzeu, o creatură la care ne uităm și ne gândim… “oare de ce îndură și nu pleacă din calvarul acesta?”
5. (Bineînțeles că îl certăm și când primește bani / cadouri, pentru că în mintea noastră, el ar trebui să aibă răbdare și să-și hrănească familia abia atunci “când va fi momentul să primească ceva mai bun de la stat”)

Merge așa? Nu! 

Putem avea educație cu profesori plătiți cu bacșiș și nu cu un salariu? Nu!

Dar contează cum rezolvăm problema… și ideal ar fi să nu repetăm greșelile altora, precum grecii. (În ultimii ani am impresia că românii au luat cartea cu toate greșelile grecilor, greșeli care i-au dus la faliment, și pe care le repetă una după alta. Măcar îl avem încă pe Dnul Isărescu la butoane, ca să nu le repetăm pe toate…)

Profesorii din Grecia anilor 2002 – 2006…

Când Grecia a aderat la zona Euro, entusiasmul din societate a fost uriaș! Lumea spera la salarii mai mari, la putere de cumpărare ridicată, etc. Dar au înțeles toți rapid că practic, costul vieții s-a dublat, fără să se întâmple la fel și cu veniturile lor. Atunci, mai multe clase sociale au ieșit în stradă și au cerut salarii mai mari, iar în 2004 au dat jos guvernul socialist care se afla la guvernare timp de 11 ani.

Dar nici guvernul următor, de dreapta, nu a rezolvat mare lucru. În perioada de guvernare a acestuia, Grecia a ajuns în pragul falimentului (și a căzut definitiv când socialiștii au revenit la putere, cu faimosul Giorgos Papandreou).

Profesorii greci se aflau și ei printre cei care aveau probleme cu veniturile mici. Au ieșit și ei în strada și au primit rapid tot ce și-au putut dori:

• Salarii mult mai mari
• Ore didactice mult mai puține
• Noi angajări masive
• Investiții majore în sistemul educației, cu fonduri europene
• “Acceptul tăcit” al statului de a permite a mii de profesori să fie mutați în birourile politicienilor fără să muncească, în timp angaja alți profesori, pentru a-și acoperi găurile din sistem!

Nu din coincidență, Grecia a ajuns să fie în top 5 în clasamentul mondial în ceea ce pivește numărul de elevi pe fiecare profesor…

De unde au luat guvernele grecești bani pentru a da profesorilor și altora? Crescând impozitele din sectorul privat…

Greșeala majoră a României în 2022: Creșterea impozitelor

Anul trecut, România a luat o decizie foarte proastă: în timp ce la nivel mondial începea criza economică, țara a decis să crească impozitele pentru firmele private, mai ales să elimine opțiunea de a avea o microinteprindere fără angajat, cu impozit 3% din venitul firmei. Atunci, tot felul de economiști și jurnaliști care sunt total paraleli cu lumea adevărată, au lăudat decizia guvernului. Pe hârtie totul a fost frumos, totul “roz bombon”…

“Vom crește impozitele cu atât = vor crește veniturile statului cu atât” a fost argumentul majorității, argument “ascultat” cu interes și de multă lume din sectorul public, probabil deranjată de evoluția sectorului privat din țară… 

Dar ce s-a întâmplat când povestea “de birou” a ieșit în piață? Veniturile României nu au atins nivelul preconizat! Citind textul demisiei fostului director ANAF, observăm cum veniturile au crescut, însă sub așteptările nerealiste ale guvernului! În plină criză, niște experți “de birou” au decis să crească impozitele pentru ca statul să încaseze mai mult, dar, din păcate, economia reală nu a fost de acord cu “analiza” lor…

Într-o țară unde fondurile europene nu decurg cum ar trebui (din lipsa reformelor, asumate în PNRR), unde bugetul a fost prezentat din prima zi cu deficit, pentru o perioadă de timp, unii politicieni români au continuat să promită / voteze bani “din elicopter” (gen “să plătească statul voucherele de vacanță în sectorul privat, cu 6 miliarde de lei”…).

Dar, pas cu pas, se pare că s-au trezit toți. Au început să ia niște măsuri corecte (nepopulare, dar corecte) și acum se confruntă cu cerința multor oameni de a primi venituri mai mari, pentru a recupera puterea de cumpărare pierdută după pandemia și inflația din ultimii 2 ani.

Iar în cazul profesorilor, nu vorbim despre putere de cumpărare pierdută, ci despre soluția pentru un trai decent, sau continuarea bătăii de joc când este vorba de venitul lor…

Soluția NU poate să fie creșterea impozitelor!

În momentele acestea apar tot felul de oameni, informați sau habarniști, binevoitori sau răuvoitori, șmecheri sau naivi, și spun că soluția problemei este din nou creșterea impozitelor!

“Dacă mai creștem impozitele / mai tăiem din excepții, vom încasa X mai mulți bani” spun ei, ignorând faptul că:

• Sectorul privat românesc deja nu prea merge bine
• Consumul se menține din “economia la negru”, remitențele imigranților, video-chat și only fans (care împreună poate ajung la 20 de miliarde de Euro pe an)
• Dobânzile sunt uriașe și încep, pas cu pas, să “ucidă” multe afaceri care au supraviețuit la limită
• La nivel mondial există un risc major pentru o criză economică, iar Germania este deja în contracție economică

Cine a mai crescut impozitele, când economia deja nu mergea? Grecia!

Ce a reușit Grecia cu creșterile treptate ale impozitelor, impozitarea progresivă etc? A “ucis vaca de muls” a statului elen, a “ucis” sectorul privat elen!

Grecia a intrat oficial în criză în 2010. Astăzi, după ani de zile de impozite mari “pentru ca bugetul de stat să aibă bani”, situația oficială este cam următoarea:

• 2 din 3 greci adulți au datorii la fisc, în total 100+ de miliarde (50%+ din PIB-ul țării)
• Împreună cu cei care au datorii la “CASS-ul” Greciei, încă 40+ de miliarde, cei cu datorii directe la stat sunt peste 3 din 4, repet după datele oficiale.
• Dacă adăugăm și pe cei care au împrumuturi neplătite / luptă cu băncile pentru casele lor etc, ajungem la 4 din 5 greci cu astfel de probleme, sau și mai mulți, depinde de cine și cum calculează.

Deci, impozitele mari au distrus sectorul privat, au dat afară aproape toate investițiile (mai putin în turism și recent în imobiliare) și au transformat majoritatea grecilor într-un popor de datornici!

Când spui asta românilor, încep cu generalități și povești despre cum îi văd ei pe greci când se duc în vacanță, cum se distrează, cum nu dau bon fiscal, etc (iar dacă le spui că dintr-un bon fiscal de 100 de Euro, antreprenorul grec rămâne uneori cu mai puțin de 30, nu prea te cred…)

Dar, să știi: Grecia s-a schimbat spre rău când a impozitat enorm de mult sectorul privat, ca să plătească deficitele din sectorul public, pentru bugetari și pensii! Chiar și FMI-ul și-a asumat că a greșit cu insistența sa de impozitare excesivă în Grecia, în deceniul precedent!

Soluția nu constă în noi impozite, ci în micșorarea cheltuielilor statului!

Statul român este foarte “generos” (cu cine are pila potrivită). În afară de voucherele plătite fără motiv, mai are sute de mii de angajați care nu prea muncesc (și lasă o minoritate să se chinuie să țină țara pe picioarele sale).

Dacă bugetul are un deficit, pentru că politicienii au crescut enorm cheltuielile și au greșit cu creșterea impozitelor din 2022, soluția nu poate să fie o nouă crestere a impozitelor!

Soluția este una singură și serioasă dacă România vrea să oprească copierea Greciei: să micșorăm cheltuielile statului, să tăiem orice nu este necesar, să reformăm țara și, cu siguranță, să oprim costurile pe care chiar nu le mai putem suporta!

Profesorii au dreptate, însă soluția pentru banii meritați de ei nu este să creștem impozitele!

Până la discutarea de noi impozite noi și cresterea TVA-ului, avem multe cheltuieli pe care le putem opri!

Nu sunt politician, nu am în plan să devin unul, nu candidez la alegerile următoare. Dar sunt un om din sectorul privat, de 19 ani în România și în total cu 30+ ani de experiență în antreprenoriat, cu afaceri serioase în țara românească și cu sute de antreprenori cărora le ofer consultanță în afaceri. Cu toții suntem solidari profesorilor (și nu numai), dar, dacă mai lovim sectorul privat, în viitorul apropriat, nu vor mai rămâne mulți care să cotizeze la bugetul statului!

Acum, sectorul privat are nevoie de susținere, pentru a continua să ofere prosperitate în România! Nu lovituri noi, mereu sub centură!

Tu ce părere ai?