Luna trecută am fost împreună cu fratele meu la Intersolar, târgul mondial pentru sectorul de energie fotovoltaică în Munchen, Germania. Prima dată am fost acolo în 2011 și am continuat să mergem timp de mai mulți ani. Acum, evenimentul acesta este înglobat într-un târg și mai mare, și anume The Smarter E Europe, pentru că s-au dezvoltat mai multe categorii de tehnologii, de la baterii până la hidrogen.
Acolo, am identificat subiecte interesante, jucători mari și “oameni cheie”, adăugând relații importante, mai ales acum când dezvoltăm ca firmă, mai multe proiecte fotovoltaice în toată România. În Germania, în afară de firmele cu prezență locală, am stat de vorbă și cu oameni care au o perspectivă mai largă, discutând despre țările care intră în forță în vizorul investitorilor. Printre ele și România, în sfârșit!
Timp de 14 ani mă ocup cu energia regenerabilă.
- Hobby-ul meu este munca și confruntarea cu problemele de mediu și combinația lor cu energia, fiind președintele ARBIO (Asociația Română de Biomasă și Biogaz) din 2012.
- Ca afacere, mă ocup din 2009 mai mult cu sectorul proiectelor fotovoltaice (și mai puțin eoliene și microhidrocentrale), cu 30+ de “deal-uri” încheiate și sute de proiecte analizate.
- Acum, în afara proiectelor dezvoltate de noi, mai aducem și investitori în țară.
(Iartă-mă că ți-am vorbit despre mine, dar voiam să înțelegi legătura mea cu sectorul respectiv).
Astăzi, hai să vorbim despre sectorul acesta de energie regenerabilă, prin investiții private, care (dacă va fi tratat mai bine decât în 2012 – 2013) pare să aibă potențial și să ofere României multe beneficii…
Unde stăm în momentul de față la capitolul energiei regenerabile din proiecte fotovoltaice și eoliene?
1. Acum, sectorul acesta nu are nevoie de bani publici, pentru a fi profitabil.
Când energia regenerabilă a intrat în viața noastră, în special după apariția legii 220 / 2008 (plus șirul de completării ale acesteia) problema a fost pusă în felul următor: “Pentru ca investitorul să aibă profit, consumatorul final trebuie să plătească un cost, altfel nu iese socoteala”.
Astăzi, situația este total diferită:
- Pentru proiectele fotovoltaice prețul pieței este suficient
- La fel și pentru proiectele eoliene
- La fel și pentru proiectele de microhidrocentrale
- (Pentru proiectele de biomasă / biogaz nu este așa, pentru că există și costul mare de manipulare a deșeurilor, dar asta este o altă discuție, vom discuta separat).
Am ajuns și în România la “grid parity” = costul energiei regenerabile este sustenabil fără ajutorul altcuiva. Hai să îți spun încă ceva. Știi și tu, știu și eu că, în România, multora le place să se plângă zi și noapte despre “cât de prost ne merge aici și cât de bine le merge altora în afară”. Totuși, acum Europa se mută spre contractele bilaterale de cumpărare a energiei (PPA, Power Purchase Agreements) și în România deja cunoaștem subiectul de foarte mulți ani = suntem pregătiți, cu experiența necesară.
Contractele acestea sunt folosite pentu că statul român, până acum, nu garantează un preț anume, cum s-a întâmplat în multe alte țări.
2. Dacă se va oferi claritate fără surprize neplăcute, există mulți ani buni în fața noastră.
Pentru mai mult de 10 ani, Grecia a fost una dintre piețele cele mai importante din Europa, cu volume mari și creștere constantă în fiecare an. Acum, se pare că investițiile în regenerabile din Grecia intră în altă fază iar piața nu va mai fi pentru multă lume, ci doar pentru câțiva jucători mari, sub 10.
Asta s-a întâmplat și în majoritatea țărilor europene și nu numai. În schimb, România începe mai tarziu faza a doua de dezvoltare, dar este una dintre țările cu potențialul cel mai mare! Poate cu ușurință să preia rolul Greciei, să intre în vizorul investitorilor și să prezinte o alternativă bună, chiar dacă:
- Statul român nu inspiră încredere maximă
- Producția aici este mai scăzută în comparație cu Grecia, Italia, Spania, etc
- Condițiile de finanțare sunt mult, mult mai nefavorabile
La Intersolar 2023, România a revenit în discuțiile multora. Dacă în țară reușim să avem liniște investițională + dacă legea pentru contractele de diferență (CFD) funcționează bine, sectorul “verde” poate să aibă mulți ani de prosperitate, oferind României o mare parte din investițiile necesare pentru independența sa energetică.
3. Sistemul Energetic Național a fost “depășit” în 2009, “depășit” rămâne și astăzi…
De când am început să mă ocup cu sectorul acesta, aud mereu că “Sistemul Energetic Național (SEN) este depășit / are nevoie de investiții majore”. Timpul trece, unele investiții au fost realizate cu adevărat, însă în 2023 avem aproape aceeași situație: SEN este considerat “depășit”, cu nevoi de investiții de multe miliarde de Euro.
Ce înseamnă asta practic? Că în multe cazuri, costul conectării va fi mult mai mare și investitorii în sectorul acesta vor contribui la reabilitarea SEN-ului românesc, cu investiții care vor depăși lejer pragul de 1 miliard de Euro.
Deci, oricine vrea să investească în sectorul acesta, este bine să știe că nici nu există loc mult în rețea, nici costul conectării nu va fi mic. (Știu că pentru mulți speculanți asta nu contează, dar mai sunt și oameni serioși în lumea investițională).
4. Poate că toți s-au apucat de dezvoltat proiecte, dar nu toți vor reuși să și facă bani.
Sectorul nu este “pentru oricine” și ascunde multe surprize.
În momentul de față sunt … sute de proiecte avansate în România, 49 de GW care au luat deja condiții de conectare (se numește ATR, Aviz Tehnic de Racordare). Cineva din afară se uită la cifra aceasta și zice “wow, nu se mai poate face nimic”. Stai liniștit… Din propria mea experiență îți spun că:
- O grămadă de proiecte sunt prost dezvoltate, cu tot felul de “șmecherii” care sperie un investitor serios (și da, sunt toate găsite de avocați serioși care se ocupă de verificarea actelor, fii sigur).
- Mulți dezvoltatori nu prea au bani pentru a achita costul de ATR = vor încerca să speculeze vânzarea actelor cu un preț uriaș. Dacă le iese, bine. Dacă nu, ATR-ul va expira. Unii vor reuși să îl reînnoiască pentru o perioadă, dar România nu este atât de “fierbinte” pe cât crede lumea. Investitorii vor să investească, dar nu cu orice preț.
- Băncile nu sunt încântate să finanțeze proiectele, de aceea sunt multe discuții și mult mai puține realizări și semnări de contracte.
Chiar dacă toată lumea “știe tot”, nu vor ajunge toți până la sfârșitul drumului. Poate unii se opresc chiar la început, sau la mijloc, sau un pic înainte de final. Da, firmele mari vor reuși să construiască proiectele lor colosale, dar pentru cei “mijlocii” și “mici” permite-mi să am dubiile mele.
5. Lăcomia multor proprietari de terenuri li se va întoarce înapoi ca un “boomerang”.
Când este vorba despre proiecte fotovoltaice sau eoliene, situația este clară: ori închiriezi terenul cu “contract de superficie”, ori îl cumperi, după ce te-ai asigurat că aici poți conecta un proiect (de obicei după obținerea de ATR). Prețurile pentru cumpărarea terenurilor nu depășesc 2 – 3 Euro / mp (20.000 – 30.000 Euro / hectar), iar pentru închiriere, variază de la 1.500 – 3.000 de Euro / hectar / an. Există și niște băieți mai deștepți, care se duc la proprietari și le spun “te fac partener” și le dau un procent echivalent cu chiria anuală, dar aici este vorba de tehnica de vânzare, nu de substanță.
Totuși, în ultima perioadă, mulți proprietari “au luat-o razna” și vor “să dea 10 hectare și să devină parteneri la proiect cu 50%” sau cer prețuri mult peste prețul acceptabil pentru ca un proiect sa fie rentabil. Da, este dreptul lor să încerce și ei, dar am impresia că nu o să le iasă ceva bun din abordarea aceasta.
Există proprietari de bun simț sau rău voitori, bogați sau săraci, cu avocați buni lângă ei, sau cu ultimul prost al satului, pentru că este cel mai ieftin (și nu întelege nimic din ce scrie în contract). Tranzacțiile sunt încheiate când un proprietar înțelege finanțele proiectului și limitele pentru a fi atractiv. Cine nu vrea să înțeleagă, este liber să viseze (și să piardă trenul, pentru că fiecare zonă are număr limitat de proiecte ce pot fi conectate).
6. Exercițiul financiar pentru un proiect fotovoltaic / eolian seamănă mult cu momentul în care se aliniază planetele.
Când vrei să investești într-un proiect fotovoltaic, te vei confrunta cu mai mulți factori:
- Vei găsi în zona ta capacitatea disponibilă pentru a-ți conecta proiectul? Uneori, prea devreme nu e loc, prea târziu la fel.
- Vei dezvolta proiectul tău “fără urme” și probleme legale, cu care te-ai putea confrunta în viitor?
- Vei scoate ATR-ul la timpul potrivit, sau vor fi mulți în fața ta și vei pierde luni în șir?
- Vei găsi preț bun la echipamentele pe care vrei să le folosești? Prețurile scad și cresc, uneori chiar și zilnic…
- Vei semna un contract bun pentru a-ți vinde energia produsă?
- Vei lua decizia potrivită pentru a evalua dacă îți trebuie baterii sau nu?
- Vei prinde fondurile europene? Vei fi de acord cu condițiile lor? Îți vor face bine sau chiar rău?
Costurile adevărate sunt mai mari decât cele vehiculate în piață iar profitabilitatea va varia pe baza deciziilor tale. De aceea, îți trebuie lângă tine mai mulți experți și multă deschidere mentală, pentru a decide fără prejudecăți. (Activez de 14 ani în sectorul acesta, dar tot apelez la experți când simt că nu stăpânesc bine o problemă).
7. Deja știm cum au funcționat proiectele prost construite de acum 10 ani.
De acum încolo se va căuta mai multă seriozitate și atenție la detalii.
Prima generație de proiecte fotovoltaice construite a fost plină de exemple proaste și doar puține bune. Motivul a fost cele 6 “certificate verzi” promise investitorilor și prețul lor fabulos (în acte). Cu teorii despre randamente de 25 – 33%, sectorul a atras mai mulți speculatori decât investitori serioși.
Rezultatele nu au fost bune… unele dintre parcurile de atunci chiar au avut probleme majore cu echipamentele (și neavând garanții serioase / calitate, au creat pagube mari). Schimbările continue ale legii au forțat toți investitorii să lucreze contra cronometru iar calitatea a fost slabă în majoritatea proiectelor conectate, aproape în fiecare fază, începând cu proiectarea.
Acum, lucrurile sunt profund diferite. Sectorul este mult mai matur la nivel mondial, băncile locale mult mai atente și totul se va dezvolta mai corect și gradual.
PS. Încă sunt în căutarea celor care au mințit investitorii și le-au promis 55+ de Euro / certificat verde, “cu indexare anuală”… nu există cineva care să fi încasat sumele acestea, iar mecanismul a fost restructurat din temelie ulterior, oferind predictibilitate (și profit mai mic).
8. Nu este rău să evităm folosința terenurilor productive pentru energie. Dimpotrivă, este bine să avem și hrană.
Una dintre provocările cu care se confruntă sectorul regenerabilelor din România (mai ales proiectele fotovoltaice) este interzicerea folosirii de terenuri productive (categoriile 1 și 2). Există mulți oameni supărați pentru că “așa pierdem multe terenuri și blocăm dezvoltarea pieței”. Chiar dacă am interese financiare în sectorul acesta, nu mă interesează să blocăm hrana noastră pentru a dezvolta proiecte bune.
Da, s-a clarificat ulterior că legislația a fost un pic “stufoasă” la capitolul acesta și că are multe restricții, însă pe mine mă bucură asta și în continuare vreau ca România să stabilească limite clare pentru dezvoltarea proiectelor, respectând normele europene, interesele naționale și pe cele ale cetățenilor săi.
9. Prosumatori: În România chiar există șansa să ajungem la independența energetică a majorității marilor consumatori .
Indiferent de ce cred mulți, România are industrie! 1.500.000 de oameni lucrează în sectorul acesta, din care provin 80% din exporturile țării! În plus, are foarte mulți procesatori / producători, etc, răspândiți în toată țara. Ar fi păcat să nu profite toată lumea de oportunitatea aceasta și să nu construiască proiecte cu care va deveni independentă energetic.
Aici există o mică neînțelegere: Nu trebuie să-și abandoneze toți proiectele dacă nu primesc bani din fonduri europene! Oricum, cu toții știm câte dificultăți și surprise există la capitolul acesta!
Alternativa este să pregătim proiecte în care un investitor va investi și va colabora cu consumatorul, creând un proiect fără intervenția statului / fondurilor, etc. Consumatorul va avea cost scăzut pentru curent și asigurarea unei surse de energie chiar în curtea sa / lângă el.
Știu, este mult mai tentant să visăm cu toții la N fonduri europene, dar sugerez să fim și un pic mai realiști și să alegem rezolvarea problemelor cu adevărat și pe termen lung. Acum, energia regenerabilă ne permite asta.
10. Bateriile sunt bune. Da, sunt viitorul, împreună cu hidrogenul. Însă, încă nu sunt “mature” pentru a fi folosite în proiecte mari.
Din 2009 aud mereu vorbindu-se despre baterii și despre cum vor rezolva ele toate problemele noastre, unii oameni vorbesc ca și cum se va întâmpla asta “prin magie”. Bateriile sunt menționate de tot felul de oameni, experți sau nu, ca “soluția supremă” pentru orice problemă. La târgul Intersolar am vazut zeci de producători de baterii (chiar și producători de echipamente pentru ca cineva să producă baterii), însă momentan, tehnologia lor pare avansată numai pentru soluții casnice.
Încă nu există tehnologie pentru o singură baterie cu capacitate mare (de exemplu 100 – 200 de MW), iar randamentul lor, de obicei, scade anual destul de repede pentru majoritatea dintre ele. Da, am început și în România să vorbim despre baterii, vor apărea și proiecte de acest gen, avem și legislație, etc, însă am impresia că piața se va maturiza după 3 – 5 ani, abia atunci consider că vor fi o opțiune 100% predictibilă și sigură. Încă suntem “pe drumul spre” nivelul acesta.
Dacă și tu ești prezent în sectorul regenerabilelor, m-ar interesa foarte mult părerea ta!
Tu cum vezi lucrurile?
Cristian Tudor a zis
Buna ziua, am văzut ca sunteți in domeniul biomasei și a biogazului. Am un prieten la o primărie care m-a rugat să-l ajut cu colectarea deșeurilor vegetale care rezulta din comunitate. Îmi puteți da un sfat in acest sens? Își dorește foarte mult sa găsească o soluție. Mulțumesc frumos!
Ilias Papageorgiadis a zis
Buna ziua, am vazut si alte mesaje din partea Dvs. Din pacate nu ma pot ocupa gratis pentru a studia problema la o primarie undeva in Romania.
Mihai B a zis
Am pornit recent un parc de 1mw … care este prețul corect al energiei electrice pe care ar trebui sa îl obțin ?
Multumesc frumos
Ilias Papageorgiadis a zis
Platiti un expert, consultanta gratis de pe internet nu exista + exista mai multe preturi si depinde de cum aveti structurata investitia Dvs.