(Textul pe care l-am scris mai jos se referă la situaṭia din Grecia. A devenit viral şi a ajuns să fie folosit de către 2 facultăṭi. Însă, aproape aceleaşi lucruri sunt valabile şi pentru România, unde o mare parte din populaṭie creează afaceri cu aceleaşi “principii” ca şi o mare parte a grecilor, total greşite. Ce scriu despre cafenele este valabil pentru o gramadă de alte afaceri, ȋn sectorul HoReCa şi nu numai…
Distracṭie placută!)
Sunt multe sectoare pe care grecul le consideră „ușoare” ca afaceri, iar cafenelele sunt cu siguranță unul dintre ele, alături de afacerile cu alimentație și turism. Dar este așa?
Cunoscând bine România şi Grecia, fiind consultant cu succes la mai multe proiecte din sectorul HoReCa (+ sute de antreprenori din diverse sectoare) și cunoscând zeci de profesioniști în domeniu din mai multe orașe din ambele ṭări, cred că ştiu un pic subiectul. Astăzi, însă, permite-mi să împărtășesc cu tine analiza făcută de un prieten de-al meu, cu și mai mare experienṭă şi cunostinṭe în domeniu dar și cu un „ochi” experimentat în observarea oamenilor, comportamentelor și a condițiilor pentru ca un proiect să aibă succes.
Așa că hai să vedem ȋmpreună „calendarul” unei investiții într-o cafenea din Grecia, așa cum are loc în majoritatea cazurilor…
Vara 2012. Grecia, vilă cu vedere la Marea Egee
Dacă Grecia a produs 10 experți de top în construcții din 1975 până în 2010, prietenul meu (să-i spunem E) este unul dintre ei. Cu sute de proiecte care au fost finalizate și folosite fără a avea pierderi și cu un nume de „diamant”, el este o persoană deschisă, genială și „cool”. A călătorit mult, ȋn 150+ de ṭări din lume, a citit și mai mult și cunoaște “ca ȋn palmă” majoritatea orașelor grecești, deoarece a executat lucrări aproape peste tot în țară.
Când m-a invitat la vila lui cu vedere la încântătoarea Mare Egee, am considerat că este o onoare și o oportunitate să fiu în compania lui şi a celorlalți prieteni de-ai săi. Am stat acolo un weekend și sâmbătă seară după cină, am început să vorbim despre politica din Grecia. Subiectul s-a schimbat rapid către situația oamenilor de afaceri. Cu părerile împărțite și temperamentele ascuțindu-se încet, cineva a menționat „paradoxul cafenelelor care nu fac bani, dar se deschid în permanență altele noi!”. Apoi E. a intervenit și a schimbat subiectul:
E: „Lasă politica, am venit aici să ne distrăm și să ne relaxam! Uitaṭi-vă la priveliștea uluitoare”, a spus el și a deschis o sticlă de vin pentru toată lumea (cu excepția mea, care nu beau). „Iar dacă vreṭi, vă spun „regula de aur” despre cum să deschizi cafenelele în țara noastră”.
– „Și de unde o cunoști?” l-a întrebat unul din grup.
E: „Am bătut la pas toată Grecia, am prieteni peste tot și am auzit și trăit sute de povești. De aceea am ajuns la concluzia că, ceea ce sunt pe cale să vă spun se întâmplă cam la fel în 60-70% din cazuri, în timp.”
(În seara aceea de vară am învățat și „regula de aur” a cafenelelor și în anii care au trecut au fost multe ocaziile care mi-au confirmat că așa stau lucrurile şi ȋn Grecia dar şi ȋn România…)
Majoritatea celor care deschid o cafenea în Grecia
E: „La noi în țară profesioniștii serioși în domeniul cafenelelor, restaurantelor, și în general în domeniul de sănătate, sunt puțini, poate 10% din total. Ei știu ce și de ce o fac, au calculat veniturile și cheltuielile, știu ce, când și de ce le plătesc. Culmea, suntem ȋn top 5 al Europei ȋn acest sector, dar numai o minoritate este foarte bine pregătită.
Alți 10% sunt cei care obțin o franciză (nota mea: procentul a crescut foarte mult de atunci), unde altcineva îi învață meseria, ei plătesc și își pun bazele unei afaceri de obicei serioase.
Sunt și câțiva care nu sunt experți, dar au cash, cumpără totul la cele mai bune prețuri și poate au speranța să se salveze.
Dar majoritatea dintre ei sunt „grupurile” care înființează cafenelele.
- De obicei, unul dintre ei cunoaște afacerea sau a lucrat într-o cafenea (notă: sau este barista)
- Altul are impresia că din cafea se fac foarte mulți bani, ușor (că dacă e de muncă, nu are farmec, nu este “cool”)
- Altcineva crede că dacă investește și lucrează în cafenea va câștiga un salariu și va deveni partener în ceva care îl va ajuta să câștige bani pentru mulți ani
- De obicei există şi altcineva care intră în joc
- Nu sunt puțini cei “pofticioși” care se implică în speranța de a… se distra cu o fată care va fi angajată.
- De asemenea, nu mă întrebați de unde iau banii, aproape toată lumea îi ia de la familie, se împrumută de la cunoștințe, etc.
- Niciunul dintre cei care bagă capitalul nu-i întreabă pe ceilalți dacă ȋntr-adevăr știu să înființeze și să gestioneze o afacere.
Așa că încep 3, 4 sau 5, de multe ori cu criteriul că „dacă a reușit vecinul lângă noi, vom reuși și noi”. Dintre toți, unul cunoaște de obicei cum merge afacerea, sau niciunul”.
– „De ce spui niciunul?” cineva din grup l-a întrebat pe E.
E: „Doar pentru că cineva a lucrat într-o cafenea, asta nu înseamnă că știe neapărat secretele afacerii, că a vorbit cu un contabil, a gestionat veniturile și cheltuielile, etc. Ține minte încă un lucru: Majoritatea dintre ei sunt adesea ocupați și cu altceva. Ei intenționează să o părăsească, sau cel puṭin aşa promit.”
Capitalul
E: „Aceste scheme rareori au tot capitalul necesar pentru a înființa afacerea. În primul rând, un buget serios nu se face aproape niciodată. Totul merge pe aproximativ și într-un scenariu bun, costurile se înregistrează undeva. Dacă (asta cred ei) investiția este de 50.000 de euro și partenerii sunt 4, rar se va întâmpla ca toți să pună 12.500 de euro, așa cum ne-am aștepta. Aproape întotdeauna unul nu bagă bani pentru că nu are / pentru că va munci și va compensa cu munca / se așteaptă să i se dea niște bani dar cineva a întârziat să-l plătească. Adesea există și un al doilea care nu are banii, așa că acționarii rămași fie completează banii, fie…
Deficit de finanțare (sau mai bine… goluri)
E: „… fie este creat decalajul financiar cu bună dimineața. Trebuie înființat localul, cheltuielile merg și deja cei care au băgat toți banii încep să se uite cu ochii mijiṭi la cel / cei care încă nu a/au contribuit. Dacă cineva spune că va munci pentru participarea sa, când ceilalți află că lipsesc banii, de obicei cel cu „voi munci” se transformă în ochii lor într-un angajat. Nu mai este un partener, cu excepția faptului că acesta nu știe, sau nu i s-a spus încă.
Și dacă doar asta ar fi problema… Ei fac foarte rar studii de piață, pentru că le este rușine / nu înțeleg valoarea unui consultant care știe să-i îndrume să pună la punct ceva serios. Asta are ca rezultat aproape întotdeauna ca bugetul inițial să fie neîndestulător. Atunci cunoscuții, rudele și prietenii lor aud că „în timp ce știam că vom avea nevoie de 50.000 de euro, cafeneaua noastră a ajuns să coste 80.000!”
Acesta este al doilea decalaj creat în lichiditatea deja problematică a întreprinderii…
Furnizorii
Dacă ai toți banii în buzunar și știi afacerea, te duci la cei mai buni și mai rapizi, plătești și ei fac ce îți dorești, la prețul pe care l-ai agreat.
Dar când nu știi?
Când nu știi, te comporți ca cei pe care îi descriu. „Grupul de investitori” care va deschide noua cafenea, vede rapid că nu are toți banii, unii întârzie să pună o parte din propria participație și chestiunea se complică. Și întrucât ne aflăm în Grecia, după ce criterii vor fi aleşi furnizorii şi constructorii acestui mic proiect?
Fie vor colabora cu rude și prieteni… sau vor lua pe cineva recomandat (care va avea o ȋnṭelegere ascunsă de a plăti şpaga unuia dintre ei)… sau îi vor lua pe cei care vor lucra pe credit furnizor… sau le vor amesteca pe toate împreună! Deci problema lor va fi parțial transferată furnizorilor, în timp ce aproape întotdeauna totul se va termina cu întârzieri, vor apărea probleme de tot felul etc. Când nu plăteşti, nu poṭi insista să termine cineva ȋn timpul agreat…
Bombănitul a început deja, mai ales dacă cineva a sugerat un furnizor și până la urmă “grupul” a ales o altă persoană sau companie care să facă treaba…
Publicitate, marketing, originalitate în produsele alese: Lucruri amuzante…
În timp ce permisele vor fi întârziate cu siguranță din moment ce ne aflăm în Grecia, planurile decoratorului cel mai probabil sunt anulate cu totul. De obicei, “grupul” decide că localul trebuie să arate altfel până la urmă, sau furnizorul nu avea acele scaune, sau unul din “grup” a decis să schimbe ceva, după conceptul de ”hai că merge şi aşa”. Rezultatul final, de obicei, nu prea are legatură cu planul iniṭial. Aşa că fiecare partener din “grup” este de părere că dacă el ar fi lăsat să facă ce ştie, totul ar fi făcut mai bine. Dar na’..! nu a fost lăsat să ȋşi asume…
Cu toate acestea, ceea ce rar vor planifica este publicitatea și marketingul. De cele mai multe ori, ei cred că acest subiect se epuizează prin alegerea numelui cafenelei, realizarea unui logo drăguț și împărțirea fluturașilor. Până la urmă le-au spus părinții și unchiul Kostas care știe că „dacă ai calitate bună, clienții vor veni”.
Politica de prețuri este „la fel cum au și ceilalți” sau „un pic mai jos decât ceilalți”. Produsele pe care le vând sunt de obicei aceleași cu restul pieṭei, poate se schimbă marca cafelei. Cazul ca ei să studieze piața, să aleaga 2 – 3 produse diferite / interesante la care să facă reclamă pentru a atrage oamenii nu intră în discuție. Buget de reclamă nu prea este şi ce există se va achita către prieteni, etc, “oameni care vor binele lor”.
Și se pregătesc să deschidă…
Prima plecare
Fie înainte de deschiderea cafenelei, fie la scurt timp după deschidere (când la ȋnceput cunoscuții și prietenii vin să le facă safteaua și casa de marcat este puțin mai plină) avem prima plecare. Unul din “grup” care a băgat bani vrea să-i ia și să plece, pentru că „a apărut ceva neașteptat” / „o nevoie pe care nu a putut-o anticipa” / „nu am calculat-o corect” etc. De obicei, el a înțeles deja cum se așează lucrurile și ce urmează și își ia banii, eliminându-și riscul…”
– „Și ceilalți cum îl plătesc?”
E: „Aproape întotdeauna aleg o cale criminală pentru viitorul afacerii. Fie îi dau banii din ai lor personali, fie trag din lichiditatea de care au nevoie. Se simt nedreptățiți și de obicei își spun unul altuia că a făcut bine că a plecat partenerul care și-a luat banii, acum vor rămâne doar cei care cred că afacerea va merge și se vor lupta pentru cafenea … în același timp vor cere partea de finanțare celor care nu au depus banii și îi somează să aducă suma parțială sau întreagă.
Adânciți în datorii…
Creând o cafenea pe credit furnizor, ei plătesc mai mult decât în mod normal. Cumpărând materii prime pe credit furnizor, ei plătesc poate cu 20 – 30% mai mult decât prețul pe care l-ar obține cu plata pe loc. Când nu plătești la timp, cum te poți plânge de calitatea proastă a unui produs? Încetul cu încetul, descoperă cheltuieli la care nu se așteptau, precum redevențe la companiile pentru drepturi de autor şi nu numai. Chiria pe care o acceptaseră zâmbind acum devine laț în jurul gâtului și o problemă. În cazul ȋn care cafeneaua merge bine, toate acestea nu îi panichează, deoarece se descurcă. Dar dacă boom-ul nu s-a întâmplat, ei caută soluții convulsive: reduceri ale unor prețuri, deteriorare a calității unor produse, „optimizare” a salariilor și a orelor de lucru declarate în REVISAL, întârzieri la plata obligaṭiilor etc. Și bineînțeles, presiunea se aplică celor cărora nu au contribuit cu partea lor de capital…
Tam-tam-ul și fricțiunile despre cine va fi în cafenea și când, se intensifică… (din moment ce aproape niciodată nu este prevăzut un salariu pentru cel care se va ocupa de tură). Dacă soțiile sau alte rude apar și ele în cale (în Grecia şi ȋn România, până la urmă, toată lumea știe să sfătuiască „spre bine”), atunci încep „distracṭia” și balamucul…
El / ei care rămâne/rămân cu „pata”…
De obicei, ruptura nu ȋntârzie mult. Cel care nu a depus banii crede că nu are de ce să o facă acum, din moment ce cafeneaua nu merge bine. Dacă cineva a spus că își va plăti procentul cu muncă, ulterior se răzgândește repede și cere bani pentru munca pe care o oferă. Cei care au investit banii, merg zilnic la muncă și încep să se simtă luați de fraieri. Alții încep adesea să-și inventeze scuze, își găsesc un alt loc de muncă, „se întâmplă ceva extraordinar” și fie renunță, fie sunt dați afară de cei care au investit, într-un mod elegant sau poate mai puțin elegant.
(Sunt și cazuri în care unul dintre parteneri îi va înnebuni pe ceilalți de la început și va ȋntârzia depunerea capitalului de la o săptămână la alta, căutând o oportunitate de a „mușca” ceva. Dacă reușește să muşte, va pune şi puṭini bani, dacă nu, va dispărea în cele din urmă).
Așa că au mai rămas unul sau doi oameni, care au băgat bani în cafenea, și-au asumat datorii și se luptă cu viața de zi cu zi, rămânând cu „pata” în mână…
De vânzare
Se obișnuieşte ca cei care rămân până la urmă să scoată cafeneaua la vânzare, mai ales dacă are trafic (chiar dacă a acumulat deja multe datorii). În prețul de vânzare ei calculează profiturile “dacă magazinul nu e dator”, dacă „optimizarea” ilegală a salariilor și asigurărilor sociale continuă și dacă nu vor fi prinși de Fisc pentru bonurile pe care „uită” să le elibereze (pentru că dacă lucrează 100% legal, vor intra în datorii până la brâu).
Dar le este greu să găsească victima următoare. Sumele oferite sunt mult mai mici decât banii pe care i-au băgat în total în afacere, iar decizia pe care vor trebui să o ia este: „Iau oferta aceasta și plec, sau continui să mă lupt?”
Puțini au forța mentală să accepte pierderea și să plece asumând şi reducând daunele…
Ce începe frumos…
Pe cât de ușor arată din exterior munca unei cafenele, a unui fast-food, a unui restaurant sau a unei afaceri HoReCa în general, pe atât este de dificilă în realitate. Nu sunt mulți cei care reușesc să treacă peste toate problemele de mai sus și să intre la categoria „cunoscătorilor”. Restul dintre ei, dacă nu au în permanență bani noi „de ars”, dacă nu își găsesc parteneri noi ca să-și împartă daunele chiar și parțial, până la urmă se blochează. În ciuda bunelor lor intenții și a luptei, de obicei nu vând în pierdere. Ei închid magazinul și lasă datorii, în timp ce, din păcate, deseori „intra pe lista neagră” a băncilor şi a fiscului.
Și de fiecare dată când cineva le spune că „afacerea cu cafea este ușoară, cafeaua costă 50 de bani și o vinzi cu 10 – 15 lei” se gândesc în sinea lor că și ei au crezut același lucru și în cele din urmă au căzut pe dinafară total…”
Grecia şi România, 2023
De când am auzit această analiză, adevărul este că mi-am adus-o aminte de multe ori şi ȋn România şi ȋn Grecia. Lucrurile s-au schimbat de atunci. Acum sunt mai multe lanțuri de cafenele în ambele ṭări, cu sute de locații răspândite peste tot, în timp ce ȋn Grecia impozitarea excesivă a dat naştere la mai multe “optizimizări fiscale” care sunt uneori chiar dubioase.
Coronavirusul a făcut viața și mai dificilă pentru oamenii care lucrează profesional în industria HoReCa. Nu întâmplător, cei rămași în picioare fie au avut un management financiar foarte bun, fie au fost organizați la standarde 100% profesionale. Majoritatea pur și simplu amână obligații și recalculează datorii, așteptându-se ca la un moment dat să fie tratați mai bine de către Stat, în timp ce îi observă cu mare interes pe toți cei care în aceeași perioadă au deschis sau se pregătesc să deschidă o altă cafenea fără plan, strategie și planificare…
Dacă dorești să păstrezi ceva din regula de aur a prietenului meu „E”, ia în considerare asta:
O investiție care nu este planificată foarte bine, cu roluri și responsabilități specifice, un buget serios și o strategie clară de lansare pe piață fie va eșua, fie va reuși accidental și va eșua mai târziu. Același lucru este valabil și pentru cafenele şi sectorul HoReCa, un sector „fetish” pentru mii de greci şi de români.
Tu ce crezi?
Lasă comentariul tău