– „Cine este acest tânăr?”
S: „Acela?”
– „Da, acel D. A luat-o razna cu treburile și cu căratul.”
S: „Habar n-am. A spus că are nevoie de un job, îi schimbă departamentul în fiecare lună, îl aleargă peste tot.”
– „E foarte răbdător… atâta alergătură, atâta cărat și nu spune nimic…”
S: „Felicitări lui totuși, pentru că este un om muncitor, D va reuși să avanseze în viață”.
– „Dacă ar fi fost fiul unui om bogat, nu ar fi trebuit să muncească și atunci chiar ar fi avansat. Acum, cu cele 10 ore și 12 ore pe care le lucrează aici… nu va ajunge nicăieri. Munca asta este pentru fraieri… sistemul…”
S: „Te rog să mă lași în pace cu sistemul și cu teoriile tale comuniste. Munca este o binecuvântare, o demnitate și un privilegiu.”
– „Totuși, vreau să știu mai multe despre acest… cărăuș. Are nevoie de atât de mulți bani încât să muncească în halul acesta?”
…
Katerini, Grecia. Primăvara anului 2020
Două dintre activitățile noastre din grupul firmelor pe care le dețin împreună cu fratele meu Grigoris, sunt distribuția de legume și fructe Bio (suntem în majoritatea rețelelor din România) și importul de pește proaspăt din Grecia (dorada și bibanul nostru de mare se găsesc la fel, în majoritatea rețelelor mari din țară). O parte din activitatea respectivă este prospectarea permanentă a pieței, ceva ce fac împreună cu fratele meu (și partener de business) Grigoris de mai bine de 10 ani, vizitând mai multe târguri din România și din toată Europa.
După o încercare reușită în 2018 la un mic târg alimentar, în martie 2019 am vizitat în Atena cel mai mare târg alimentar din Europa de Sud-Est, Food Expo împreună cu fiica mea, care mi-a fost „asistentă oficială”. În timp ce mai mulți prieteni și cunoscuți mi-au spus că acest lucru este greșit, că va obosi copila, că este prea tânără (10 ani), etc., fiica mea a dovedit că nu a avut nici-o problemă. A stat lângă mine de dimineața până după-amiaza târziu, mi-a urmărit programul epuizant, mi-a spus părerea ei despre branduri, design-uri de produse, companii, culori, pliante, ambalaje, comportamentul oamenilor, gusturile produselor, etc. Am continuat să o iau cu mine ori de câte ori am putut.
O altă afacere de-a noastră este promovarea constantă a României în Grecia (și nu numai) pentru atragerea investitorilor. Așa că, în ianuarie 2020, am organizat încă un astfel de eveniment în Atena și fiica mea a fost asistenta noastră la seminarul respectiv (care a avut peste 100 de participanți). Din cauza covidului, anularea evenimentelor în 2020 i-a întrerupt temporar cariera … fiicei mele (care a revenit alături de noi în 2022 și 2023, odată cu relansarea expozițiilor).
Când a început carantina în martie 2020, am ales să rămân în orașul meu natal, Katerini, pentru a fi aproape de fiica și de mama mea și pentru a lucra de la distanță pentru România (unde rămăsese fratele meu). Într-o după-amiază, discutam la telefon cu un prieten și, în timp ce îi povesteam cu bucurie despre eforturile mele de a-mi convinge fiica să lucreze, el a insistat că este mică, că este greșit să o „trag în stânga și în dreapta”, că „va lucra când va crește”, etc. Mama mea, care venise la mine la apartament pentru ceva, a ascultat acest dialog, iar mai târziu când am mers la apartamentul ei pentru a vorbi, sau pentru a ne uita împreună la ceva pe Netflix, m-a întrebat:
S: „Ce îți spunea prietenul acesta al tău? Ce-l deranjează pe el dacă lucrează un copil?”.
I: „Lasă-l, e prostovan, el vede lumea altfel, are o soție care citește multe cărți de psihologie și crede că dacă muncesc sau dacă învață ceva despre viață, copiii vor dobândi obiceiuri rele. Îmi spune același lucru despre studenți, în general crede că un copil ar trebui să se abțină de la muncă până când își termină studiile și apoi să își găsească primul loc de muncă.”
S: „Dar este posibil așa ceva? Și până atunci el își va plăti copilul să stea degeaba? Și cum va înțelege copilul cum e viața cu adevărat?”
I: „Asta este mentalitatea „la modă”, mamă, lasă-l să…”
S: „Nu o să îți povestesc despre cât de mult am muncit pe vremea noastră, nici cât de mult ați muncit voi, cei trei copii ai mei, care ați fost în măcelăria noastră de mici. Dar o să îți spun o poveste despre un alt om care m-a surprins…”
I: „Minunat. Te ascult!”
Bruxelles, Belgia. 1968 (narat de Sophia Papageorgiadou)
S: „După cum știi, am plecat la Bruxelles când am împlinit 18 ani, în 1963. Am avut diverse slujbe, iar în 1968 am început să lucrez la supermarketurile Delhaize. Mulți ani mai târziu, i-au cumpărat și pe cei din Grecia, dar și pe Mega Image din România. La vremea respectivă, în Grecia nu aveam astfel de magazine, dar în acea perioadă a avut loc prima creștere rapidă a acestora în Europa de Vest. În Bruxelles și în Belgia se deschideau peste tot!
La început, am avut tot felul de sarcini grele acolo, până când, încet-încet, am primit mici promovări și m-am trezit casier, având și alte responsabilități în același timp, să zicem director adjunct al magazinului. Cât am lucrat acolo, am învățat o mulțime de secrete ale meseriei, cum să aranjez produsele, cum trebuie să arate totul foarte curat în ochii clientului, cum să îl servesc, cum să vorbesc cu el și multe altele.
Tânărul foarte slab
Undeva la jumătatea anului, ne-au adus la magazin un tânăr care tocmai își terminase studiile. Să-i spunem D. Era foarte slab, cu părul scurt, relativ înalt și cu trăsături frumoase pe față. A început la raionul de carne. Toată ziua căra cantități nesfârșite… cei mai vechi colegi ai lui l-au pus să muncească și pentru ei, el fiind cel mai nou. După o lună, s-a mutat la raionul de fructe și legume, la fel… descărca, căra, curăța, prelucra produsele… 12 ore pe zi. Apoi s-a dus la mărfuri uscate.
Apoi s-a dus la brânzeturi, același lucru. Nu s-a plâns, nu l-a văzut nimeni să se plângă, dimpotrivă, spunea că lucra în magazinul tatălui său de când era copil. Unii făceau mișto de el și râdeau de el, o colega în vârstă de la raionul de fructe îl tachina pe seama fetelor, pe el nu părea să-l deranjeze. Asculta cu atenție tot ce i se spunea, încerca să înțeleagă și să învețe totul, căra fără să se vaite și nu reacționa la tachinări sau chiar la insulte „ușoare”. Îi servea pe clienți așa cum a fost învățat, nu își făcea de cap.
Dezvăluirea
Acolo, la locul de muncă, majoritatea dintre noi eram fete tinere. Într-o zi, una dintre ele a avut „mâncărimi” să afle mai multe despre D…
– „Cine este acest tânăr?”
S: „Acela?”
– „Da, acel D. A luat-o razna cu treburile și cu căratul.”
S: „Habar n-am. A spus că are nevoie de un job, îi schimbă departamentul în fiecare lună, îl aleargă peste tot.”
– „E foarte răbdător… atâta alergătură, atâta cărat și nu spune nimic…”
S: „Felicitări lui totuși, pentru că este un om muncitor, D va reuși să avanseze în viață”.
– „Dacă ar fi fost fiul unui om bogat, nu ar fi trebuit să muncească și atunci chiar ar fi avansat. Acum, cu cele 10 ore și 12 ore pe care le lucrează aici… nu va ajunge nicăieri. Munca asta e pentru fraieri… sistemul…”
S: „Te rog să mă lași în pace cu sistemul și cu teoriile tale comuniste. Munca este o binecuvântare, o demnitate și un privilegiu.”
– „Totuși, vreau să știu mai multe despre acest… cărăuş. Are nevoie de atât de mulți bani încât să muncească în halul acesta?”
După nici trei zile, a venit timpul să aflăm cine era acest om tânăr. Poziția mea în ierarhia magazinului era imediat sub cea a managerului. Într-o după-amiază, după ce am închis și terminat curățenia, D a venit și ne-a salutat pe toți. După ce a plecat, l-am întrebat pe manager dacă știa mai multe despre acest tânăr. Acesta a zâmbit și mi-a răspuns.
– „Este fiul celui mai mare acționar al companiei. A venit să învețe afacerea pentru a putea intra în management. Magazinul în care a lucrat în copilărie este unul dintre primele care au devenit ulterior parte din lanțul nostru”.
Să spun că m-a dus mintea la varianta asta, ar fi o minciună. Nu mă gândisem la asta ca la o posibilitate. Dar, pe de altă parte, am fost fericită să văd un om care muncise din greu, trecuse prin toate departamentele unui magazin și urma să ajungă la conducerea companiei știind ce se întâmplă cu adevărat în magazine, nu doar văzând totul din spatele unui birou. (PS: pe parcurs s-a dovedit că a fost și un manager bun, după evoluția rețelei).
Celelalte fete au fost șocate de această dezvăluire. Unele au crezut că au ratat șansa de a cunoaște un viitor mire bun, altele au fost surprinse că un om bogat „îi dădea fiului său atâta bătaie de cap”, cea care îl tachina pe seama fetelor a început să se teamă că își va pierde slujba (ceea ce, bineînțeles, nu s-a întâmplat).
Dar concluzia este una singură: Acționarul majoritar de la acea vreme al unei companii de mare succes, un om care devenise deja foarte bogat, nu și-a pus fiul într-un birou, numindu-l „manager” cu prima ocazie. L-a trimis la magazin, l-a lăsat să care tone nesfârșite de produse, să se „macine”, să obosească, să sufere, să învețe despre muncă și viață. Să știe cum sunt cu adevărat oamenii când nu se simt supravegheați! Același lucru îl făcuse și când copilul lui era mai mic și avea doar un magazin și apoi mai multe magazine.”
Cei mai mulți români (și greci) sunt deranjați de ideea de a-și pune copiii la muncă de la o vârstă mică
Una dintre multele probleme ale societății românești (și grecești) de astăzi este aversiunea sistematică a majorității părinților față de ideea de a-și pune copiii la muncă de la o vârstă mică, de a-i face să sufere, de a-i obosi. Bine, este logic ca, în cazul unui copil de bugetar, să nu existe prea multe opțiuni de a munci, dar ce se întâmplă mai ales în sectorul privat, de multe ori este extrem de frustrant, responsabilitatea revenind exclusiv părinților:
Cei mai mulți au „decis” că este o rușine / o greșeală / un risc / un rău să nu-i dea copilului tot ce vrea! Că este o problemă pentru copilul lor să meargă la muncă în timpul liber, să învețe cum e viața, să obosească, să se întărească. Ei cred că dacă lași un copil în afara vieții reale și a muncii până la 24 – 28 de ani, apoi îi spui „acum e timpul să muncesti”, el se va arunca cu adevărat în muncă… (îi las de-o parte pe cei care nu vor sa-și lase copilul să muncească nici măcar atunci, căutând pentru el „un loc de muncă de la birou, fără responsabilități” sau aderarea la sectorul public).
Iar despre faptul că majoritatea părinților dau copiilor săi „cât de mulți bani se poate” nici nu vreau să comentez… combinația de a lăsa pe cineva în afara lumii reale, în timp ce îi dai și mulți bani nemunciți…
Am 48 de ani. De la vârsta de 7 ani, părinții mei mă duceau adesea la măcelăria familiei și „își băteau joc de mine” dându-mi două gogoși cu ciocolată, pe care le mâncam relativ repede și apoi aveam o zi întreagă în față, fie citind, dacă nu aveam treabă, fie făcând sarcini simple, cum ar fi deschiderea pungilor. La 12 ani începusem și eu să muncesc, iar la 14 ani lucram în fiecare sâmbătă, în toate sărbătorile și în cea mai mare parte a verii, cu ore nesfârșite, responsabilități, condiții dificile și grele. A fost exact la fel și pentru cei doi frați ai mei.
Dar dacă mă întrebi despre momentul în care am început să înțeleg lumea, munca, viața, oamenii și o grămadă de alte lucruri, îți voi spune că de la acea vârstă, datorită muncii respective. Alți copii au mers la terenurile agricole și în livezi, să ajute / culeagă împreună cu părinții, alți copii au mers la diverse alte locuri de muncă, toți au câștigat din aceste experiențe. În anii care au urmat, experiențele de muncă de la o vârstă mică ne-au ajutat de foarte multe ori să rezolvăm o problemă, să depășim o dificultate, să înființăm un loc de muncă sau să îndurăm un eșec…
Obosește-ți copilul dacă vrei ca el să fie descurcăreț în viață
Faptul că îți pui copilul la muncă nu înseamnă că ai, sau nu ai bani! Nu te retrogradează, nu te face un „părinte rău pentru că îl obosești”. Dimpotrivă! Faptul că îți pui copilul să lucreze într-un mediu controlat, îi va deschide o lume cu totul nouă, îl va ajuta să înțeleagă mai bine ce se întâmplă în jurul său și îl va distrage puțin de la telefonul mobil care îi domina atenția. Adesea, copilul însuși poate descoperi multe lucruri noi și îi poate plăcea această activitate. Și chiar dacă nu-i place la început, el trebuie să înțeleagă cum este viața, cum se fac banii, ce reprezintă valoarea unui produs în zilele de lucru, etc.
Nu spun să trimitem copilul la… mina de cărbuni sau la fabrică să facă pantofi la 10 ani. Dar mi se pare nefiresc ca acei copii de fermier să nu meargă la câmp cu el, sau copiii cuiva care are un restaurant, etc., să nu-și ajute mama, tatăl.
„Leneveala este mama tuturor relelor”, spuneau greci antici. Permite-mi să o spun puțin mai simplu: Obosește-ți copilul, pune-l la muncă, lasă-l să învețe despre viață! Experiența pe care o va căpăta îl va ajuta să devină demn și descurcăreț, să prospere, indiferent ce va decide să facă atunci când va crește mare! (Probabil că îi va oferi și un avantaj față de alți copii care vor fi „moi”, „nelucrati” și fără experiență de muncă). Dacă nu-i poți da sarcini complicate, măcar dă-i unele simple, dar nu îl lăsa așa!
Iubește-ți copilul și pune-l să muncească, obosește-l, ca să învețe și să aprecieze! Când va crește mare, îți va fi recunoscător pentru asta!
Tu ce părere ai?
Lasă comentariul tău