Întâlnirea a fost stabilită pentru ora 13:00. Am întârziat şi am ajuns la 13:07. Am mers la punctul de întâlnire, un „birou” aflat în spatele chioşcului unui engros-ist de zarzavaturi. Mulţumesc Domnului că sunt un fost dansator semi-profesionist, m-am folosit de toate piruetele pe care le ştiam pentru a evita cutiile de fructe şi legume şi am ajuns ȋn “birou”. Am deschis uşa veche de aluminiu, cu geamul spart şi abţibilduri uzate pe ea. Am văzut în fața mea patru scaune de plastic, o masă din plastic şi un birou vechi… Cât de vechi? Cred că mai văzusem ceva similar într-o poză cu biroul bunicului meu … Investitorul, neavând talent de dansator şi neascultându-mă pe mine, m-a urmat cu geanta plină de bani. Se putea vedea că se murdărise de roşii şi vinete, dar a intrat cu zâmbetul pe buze. În spatele lui era şi traducătorul autorizat.
Doamna de etnie romă se pregătea să plece, palmele îi transpirau, şedea în spatele biroului vechi. Cu ea mai era şi o fată mai tânără, probabil fiica ei.
– „Aṭi ȋntârziat, grecule. Să ȋnvăṭaṭi data viitoare să ajungeṭi fix la ora ȋntâlnirii” mi-a tradus translatorul … “Luaţi loc. Aţi adus banii?” Clientul meu a deschis geanta. „Cărămizile” de bancnote erau protejate de pungi din plastic alb-transparent. Nu i-a plăcut.
– „Să vedem cum îi va număra”, mi-a şoptit traducătorul la ureche …
…
Mulţi se îndoiesc de munca unui consultant imobiliar. Nu realizează că unul serios depune ore nesfârşite de muncă, încearcă să echilibreze factori variaţi şi, în cele din urmă, ajunge la rezultat (care îl va răsplăti doar în proporţie de 20 – 30% din toate cazurile în care se implică). Acest lucru este şi mai evident aici, în România, unde proprietarii care deţin „oportunităţi” la vânzare, de obicei, nu au documentele în ordine sau mulţi dintre ei nu au nici cea mai vagă idee despre domeniu, imobiliare şi proprietăţi. Ei vor bani şi îi vor acum, în vreme ce clienţii au şi ei propria lor abordare.
Având, ȋn trecutul meu, sute de tranzactii imobiliare ȋn România, nu am cum să uit …
„România, o ţară frumoasă…”
… aşa îmi dădea lecţii doamna de etnie romă aflată de cealaltă parte a mesei!
– „România, o ţară frumoasă, cu oameni drăguţi, inteligenţi şi serioşi. Dacă investeşti aici, vei face o grămadă de bani, îţi vei schimba norocul, destinul! Şi proprietatea asta pe care o vrei…” I: „Nu o vreau, întreb numai, pentru a afla mai multe detalii” (am încercat eu să o corectez. Însă…)
– „… este o proprietate foarte bună. Cea mai bună din oraş. Proprietarii sunt oameni drăguţi, serioşi şi devotaţi familiilor lor. Au copii, muncesc şi aduc bani societăţii”.
Cred că a realizat că înṭelegeam limba română de unul singur şi a vrut să îmi mărească capacitatea de înţelegere a limbii, cu „dulcele” ei accent moldovenesc. De aceea, a refuzat să aştepte ca translatorul să facă traducerea…
– „Toate documentele sunt pregătite”, cu un limbaj neidentificabil şi cu o cruce dedesubt.
Mi-a luat 60 de zile să găsesc proprietatea. Era excelentă, dar avea 9 proprietari – familii implicate. Unii dintre ei aparţineau comunităţii rome, alţii nu. Era această doamnă care îi reprezenta şi care mi-a prezentat împuterniciri din partea tuturor, prin care i se permitea să discute cu mine.
– „Toate documentele sunt pregătite”, a ţipat ea, bucuroasă. Şi mi-a înmânat una dintre împuterniciri. Am cerut să văd şi restul; crezusem că se făcuse o greşeală. Toate erau la fel: documentele reproduceau un text apropiat de greaca veche, limbajul „Grammiki A”, încă neidentificat de către oamenii de ştiinţă şi cu o cruce în josul paginii, reprezentând semnătura.
– „Putem merge să semnăm oricând vrei, grecule.”
Transformarea harababurii în „proprietate de vânzare”
Am avut nevoie de aproape 6 luni pentru a termina documentele şi a transforma această „bucată brută de pământ”, căreia îi lipseau 17 dintre documentele necesare şi care avea posibile probleme legale şi parametri urbanistici inexistenţi, într-o proprietate cu dosar complet, parametri iniţiali aprobaţi pentru o nouă clădire şi niciun fel de alte probleme. Colega mea responsabilă cu toată procedura a fost mândră să audă notarul spunând „incredibil, chiar ai făcut ordine în toată harababura asta!”. Un notar, un avocat şi un arhitect au verificat această proprietate şi au constatat că acum era gata să fie vândută.
Comitetul… de proprietari a acceptat oferta noastră.
Mulţi găsesc clienţi, chiar şi pentru proprietăţi care nu au niciun document, iar mie, pentru un activ excelent, poziţionat într-un punct strategic al oraşului, cu toate documentele în ordine, nu mi-a fost greu să găsesc şi mai mulţi. Clientul care realmente a fost dispus să meargă mai departe a fost cel care a păşit în cele din urmă alături de mine în cafenea …. S-a întâmplat să fie şi el tot grec. A cerut să îi cunoască pe toţi proprietarii şi e păcat că nu am făcut o poză pentru a imortaliza momentul. Mi-ar fi plăcut să le arăt copiilor mei poza: clientul meu, colega mea (care traducea) şi eu, având de cealaltă parte a mesei 45 – 50 de oameni. Bărbaţi, femei, copii, unii mai în vârstă, alţii mai tineri … un „comitet” de proprietari! Când clientul meu a întrebat cu cine ar trebui să negocieze pentru a finaliza investiţia, un zumzet surd s-a auzit. Toţi ne informau că au încredere în doamna cu pricina să îi reprezinte, fiecare aducând argumentele proprii, pe care nici nu am reuşit să le urmăresc cu exactitate. Dar nu era nicio problemă. Preţul a fost stabilit, tranzacţia era gata să fie încheiată …
„Vrem banii gheaţă, în mâinile noastre, asta nu se negociază”.
Legislaţia română este clară. O tranzacţie poate fi încheiată din punct de vedere legal doar dacă se achită suma în moneda naţională, aceasta fiind RON-ul. Se întâmpla doar la câteva săptămâni după ce Banca Națională a României tăiase 4 cifre monedei, respectiv „10.000 de lei vechi” deveniseră „1 RON”. Şi cum 1 EURO valora aproximativ 3,5 RON la momentul ace-la, puteţi ghici că întreaga sumă era de aproximativ 1.000.000 RON. De obicei, plata unei asemenea sume se face prin transfer bancar în conturile fiecăruia dintre proprietari, separat. Dar nu şi în acest caz…
I: „Dar asta presupune costuri ridicate pentru noi şi mare bătaie de cap… să mergem cu maşina prin ţară, cu toţi banii în ea!”
– „Asta nu e treaba noastră, aţi văzut toţi aceşti oameni serioşi, au familii, au nevoie de bani GHEAŢĂ.”
„Ce este asta? O bancnotă de 5 milioane? Astea sunt lucrările Satanei!”
– : „Ok, vă vom aduce banii, în bancnote de 500 RON”, a propus clientul meu.
– „500 RON? Cât înseamnă asta? 500.000 de lei?”
Ne-a luat 5 minute să le explicăm ca vechii lei deveniseră RON şi că era vorba despre o nouă bancnotă de 500 RON…
– „Ce înseamnă asta? O bancnota de 5 milioane? O imprimaţi voi? Nu ştiu despre ce e vorba… nu, nu, acestea sunt lucrările Satanei… aduceţi-ne euro sau înţelegerea cade”, a hotărât doamna de etnie romă.
„Ştiu să număr doar până la 20!”
„Atunci cum vei număra 280.000 de euro?”
Există o procedură legală pentru a face aşa ceva. Schimbând moneda de două ori şi, în plus, retrăgând suma pentru a o lua asupra noastră, doar se pierd bani. Clientul meu era foarte răbdător, ba chiar se distra cu toate acestea…
– „Ştiu să număr doar până la 20, aşa că ne vei aduce bancnote de 20 de euro.”
I: „Şi atunci cum vei număra 280.000 de euro?”
– „Veţi vedea!”…
Am plecat din Bucureşti cu 14.000 de bancnote de 20 de euro, comandate special la BNR. (Pot să-mi imaginez persoana care a executat ordinul, panicându-se cu toate acestea pe cap!)
Punctul de întâlnire
Întâlnirea a fost stabilită pentru ora 13:00. Am întârziat şi am ajuns la 13:07. Am mers la punctul de întâlnire, un „birou” aflat în spatele chioşcului unui engros-ist de zarzavaturi. Mulţumesc Domnului că sunt un fost dansator semi-profesionist, m-am folosit de toate piruetele pe care le ştiam pentru a evita cutiile de fructe şi legume şi am ajuns ȋn “birou”. Am deschis uşa veche de aluminiu, cu geamul spart şi abţibilduri uzate pe ea. Am văzut în fața mea patru scaune de plastic, o masă din plastic şi un birou vechi… Cât de vechi? Cred că mai văzusem ceva similar într-o poză cu biroul bunicului meu… Investitorul, neavând talent de dansator şi neascultându-mă pe mine, m-a urmat cu geanta plină de bani. Se putea vedea că se murdărise de roşii şi vinete, dar a intrat cu zâmbetul pe buze. În spatele lui era şi traducătorul autorizat.
Doamna de etnie romă se pregătea să plece, palmele îi transpirau, şedea în spatele biroului vechi. Cu ea mai era şi o fată mai tânără, probabil fiica ei.
– „Aṭi ȋntârziat, grecule. Să ȋnvăṭaṭi data viitoare să ajungeṭi fix la ora ȋntâlnirii” mi-a tradus translatorul… “Luaţi loc. Aţi adus banii?” Clientul meu a deschis geanta. „Cărămizile” de bancnote erau protejate de pungi din plastic alb-transparent. Nu i-a plăcut.
– „Să vedem cum îi va număra”, mi-a şoptit translatorul la ureche…
Numărarea banilor…
Vorbise serios. Ştia să numere doar până la 20. Nu a vrut să accepte pachetele gata-pregătite de către bancă.
I: „Dar sunt numărate şi sigilate de către BNR!”
– „Ce e BNR?”
I: „Acolo unde este Isărescu Guvernator!”
– „Şi ştie el să numere?”
I: „Puţin mai bine decât dumneata, crede-mă”, am comentat eu, simţind nevoia să apăr simbolul de seriozitate şi stabilitate al ţării…
Au desfăcut toate pachetele. Le-au pus pe masa din plastic şi au început să numere. Numărau până la 20 şi făceau un mic pachet. Apoi au făcut 20 de pacheţele a câte 20 de bancnote fiecare. Erau 4 scaune pentru 5 oameni, aşa că eu stăteam în picioare şi admiram numărătoarea… Transpirau mult, încercând să pună totul în ordine.
I: „Aveţi nevoie de ajutor?”
– „Nu, grecule! Mâinile astea pe care le vezi au numărat milioane şi milioane!” mi-a răspuns ea, arătându-mi palmele ei.
Feriţi-vă de greci…
În cele din urmă, a găsit ea soluţia. L-a invitat pe un văr de-al ei „unul care a mers la liceu 2 ani” să vină şi să o ajute. Slavă Domnului că tipul ăsta ştia cum se foloseşte un calculator. La 15:20 terminasem de numărat. Următoarea problemă era cum să ducem banii până la biroul notarului (acesta suna din 30 în 30 de minute şi ne întreba ce se întâmplă, iar doamna îi răspundea, ţipând: „Numărăm, domnule, numărăm!”. Doamna a propus să ducă ea geanta cu bani până acolo, însă clientul meu a avut aceeaşi pretenţie.
– „Nu, nu, nu… nu, nu, nu… Feriţi-vă de greci chiar şi când vă aduc daruri sau cam aşa ceva”, a afirmat ea (nu era relevant în discuţia noastră, însă am observat ca mulţi români se folosesc de această expresie, fără vreun motiv anume, considerând că afirmă ceva „inteligent”).
Transportarea banilor…
Am găsit soluţia eu însumi, pregătindu-mă să candidez pentru … negociator al Naţiunilor Unite! Am căzut de acord să intrăm în maşina NOASTRĂ, cu vărul doamnei alături de şofer (adică alături de mine). În spate aveau să urce clientul care îşi ținea geanta şi doamna, care voia să o atingă (gentil presupun, masând-o şi mângâind-o), pentru a se asigura că nu vom lua nicio bancnotă din ea. O altă maşină ne urma, în care erau translatorul, fiica doamnei şi un „ajutor de rezervă” pe care aceasta îl ceruse.
Împărţirea a 280.000 de euro la sutele de oameni din biroul notarului…
La ora 16:00 am intrat în biroul notarului. Este cel mai bun din oraş, prin urmare este foarte respectat. Am luat loc pe scaune, în jurul biroului său. M-am uitat la fotografiile şi trofeele dimprejur… Acesta era amuzat şi uşor plictisit, având în vedere că aştepta de ore întregi.
– „Ilia, dacă nu aş fi încheiat atâtea tranzacţii cu tine, acum aş fi fost la masă cu nişte prieteni.”
Procedura a fost simplificată: el striga numele fiecărei persoane, aceasta venea şi semna documentele, mulţumindu-i şi pleca. A urmat o a doua repriză în care fiecare familie intra pe rând în cameră (sub supravegherea doamnei de etnie romă), fiindu-le achitată partea lor din sumă.
După efectuarea primelor 2 – 3 plăţi, am auzit un zgomot şi m-am scuzat ieşind din încăpere. Ce mi-a fost dat să văd nu voi uita toată viaţa… În faţa biroului notarial erau aproximativ 100-150 de oameni care blocaseră complet strada. Când vreo persoană ieşea din clădire cu bani, rudele acesteia (probabil) se grăbeau înspre ea, ţipând, râzând, strigând… Aceasta împărţea banii în jurul ei şi uneori aceşti bani treceau prin mai multe mâini…
„Bani proaspeţi pe mâinile noastre, egal cu multe modalităţi de a-i cheltui repede “
Poate că aceasta este una dintre versiunile Comunismului, pe care mulţi şi-o doresc… ca banii să apară din senin şi să fie automat împărţiţi către sute de mâini, fără „de ce”, „cum”, „dacă”, „cât de mult” etc… În mai puţin de o oră, nimeni nu mai rămăsese pe stradă. „Bani proaspeţi în mâinile noastre, egal cu multe modalităţi de a-i cheltui repede”, a comentat doamna de etnie romă, observând acelaşi lucru ca şi mine.
În cele din urmă, toată lumea a fost fericită…
Clientul a cumpărat o proprietate excelentă, pe care în viitor a revândut-o. Următorul cumpărător a dezvoltat acolo un proiect de mare succes.
Proprietarii şi-au luat banii, câţiva dintre ei reuşind să economisească şi să cumpere un apartament, după cum am aflat.
Doamna de etnie romă este considerată unul dintre „comercianţii de top”, după ce „a reuşit să vândă grecilor”. De atunci, suntem ca şi prieteni, o sun de fiecare dată când sunt în oraşul ei. Mai ales când îi aduc dulciuri greceşti, iar ea încearcă să mă pupe în semn de mulţumire, o aventură pe care am reuşit să o evit, până acum…
P.S. După toate acestea şi după sute de ore de muncă, nu ar fi păcat să auzi un client spunându-ţi: „Ce ai făcut tu? Eşti doar un broker. Doar mi-ai spus despre un teren”.
Tu ce parere ai?
Lasă comentariul tău