Cele 5 sfaturi ale „chinezului”, datoriile și soluția

„Ziua sunt gospodar, noaptea devin păcătos, în zori vin acasă ca un nebun… noaptea, da, noaptea… vin acasă ca un nebun, ziua sunt gospodar, noaptea devin păcătos”.

Ar fi o minciună să spun că mă simt comfortabil în „bouzoukia pentru câini”. În Grecia există bouzoukia, localuri unde se cântă muzică live de către cântăreți cunoscuți, un ring mare pe care să dansezi și mese cu scaune. Se aruncă cu flori, etc. Dar „bouzoukia pentru câini” („skyladika” în greacă) sunt… altă speță, o decandență totală, în fața cărora localurile cu manele arată ca… opera. De două ori în viața mea am fost acolo, o dată în Atena și o dată în… Bruxelles. Una e „bouzoukia” și cealaltă e „skyladika în versiunea lor dură”, cu „câini” ( = cei care cântă + femeile care îți vând flori), „ciudați” și nenumărate „cântece” despre care nici nu știam că există!

M-am uitat în jurul mesei, toată lumea se bucura de moment, erau într-o stare de plăcere profundă. Studiindu-i, mi-am dat seama că preferau acest gen de local în locul unei „bouzoukia de lux” (pe care T o respinsese cu ură mai devreme). Nu era vorba despre ce ar fi făcut acolo, ci mai degrabă de plăcerea lor de a se bucura de decadență, de evadarea din realitate și de plonjarea lor într-o lume suprarealistă…

Dar nu m-am simțit ca și cum aș fi fost „acasă”. Nu mă simțeam fericit cu toate astea. Mă dusesem acolo pe de o parte pentru că mă rugase T și pe de altă parte pentru a-l întâlni pe faimosul „chinez”. Pe la ora 02:30 dimineața, imediat ce acesta a pus piciorul în local, toți de la masă s-au ridicat să îl salute, cu un respect care m-a frapat. „Chinezul” era de înălțime medie, cu părul rar și împletit. Pielea îi era vizibil „murdară, iar pe buzele lui atârna cea mai subțire țigară pe care o văzusem vreodată în viața mea. Purta o vestă și o cămașă peste blugi și, de îndată ce s-a așezat, un zâmbet larg i s-a format rapid pe față. Se simțea bine în anturajul lui, se simțea bine în mediul în care se afla.

Interesante toate acestea, dar cum poți vorbi cu o ființă umană când muzica este la maxim. Abia am reușit să îl întreb pe T când ne vom așeza și vom discuta cu „chinezul”. 

– „La final, când mergem pentru supa de burtă, pentru patsa”, a spus el, iar eu am decis să aștept momentul „finalului”…

…

Atena, 2002. La câteva luni de la adoptarea monedei Euro

Anul 2000 a fost un an foarte dificil pentru mine și pentru fratele meu. Când am realizat că am fost păcălit  într-un nou proiect de afaceri, am ales să plec, pierzând sume uriașe de bani (după standardele noastre pe vremuri) și practic ne aflam într-o situație financiară dezastruoasă.

Cu muncă infinită și chiar mai multă gândire și strategie, am reușit încet-încet să ieșim din „groapă” și să ne punem pe picioare, 2002 fiind primul nostru an foarte bun, pe toate planurile. Făcusem deja câțiva pași pentru a ieși din Katerini, orașul nostru natal, și reușisem să ne găsim primii clienți în Salonic, în nordul Greciei și chiar în Atena. (Astăzi, cu ajutorul internetului și al tehnologiei, acest lucru este mult mai ușor. Înainte de internet, să începi într-un oraș mic, să-ți păstrezi sediul acolo și să fii luat în serios de potențialii clienți din capitala țării era enorm de dificil).

Dar, după părerea mea, tot ce am făcut nu erasuficient… Am vrut să evoluăm într-un mod sănătos, iar acest lucru părea foarte dificil la noi în oraș, sau în Grecia… De asemenea, am vrut ca toate acestea să fie făcute într-un mod corect, fără niciun fel de „compromisuri” de orice fel. Încercam să gândesc altfel, „out of the box”, cum spunem noi în Katerini ( = în afara cutiei), dar nu aveam nici suficienți stimuli,și nici o „busolă”.

Toate acestea până când, într-o zi, l-am auzit pe prietenul meu T într-o conversație vorbind cu admirație despre „chinez”…

„Lovitura grea” de la apariția monedei Euro și „chinezul”

T era implicat în afaceri cu îmbrăcăminte, mai ales în comerțul cu ridicata. Cunoștea oameni în toată Grecia, avea multe cunoștințe în domeniu, mergea și la târguri, unde făcea comerț cu amănuntul. Un tânăr strălucit, „sufletist” și un gentleman în relațiile sale. Odată, când ieșisem să mâncăm în oraș, râdea și îmi explica cum schimbarea monedei, de la drahmă la euro, i-a ajutat pe comercianții de haine să facă mulți bani…

T: „Vorbim despre o „lovitură” fantastică… toată lumea vinde cu ce prețuri vrea iar oamenii cumpără fără să realizeze ce primesc… se dau lovituri la greu în aceste luni, să știi…”

I: „Dar nu încearcă nimeni să calculeze diferențele? Se presupune că guvernul ar trebui să încerce să-i educe.”

T: „Hai, Ilias… romanticul meu Ilias… doar pentru că la televizor, la emisiunile de știri, apare un tip cu un discurs „rigid” și spune zece lucruri, crezi că oamenii înțeleg și le pasă?”

I: „Dar este în interesul lor să înțeleagă…”

T: „Și crezi că majoritatea oamenilor fac ceea ce este cu adevărat în interesul lor? Au o imagine în minte, nu se pricep la matematică, merg pe varianta aproximativă, estimativă…”

I: „Rețeta pentru dezastru”.

T: „Pentru ei da, dar nu și pentru clienții mei! Dacă ceva costă 2.500 de drahme…”

I: „7,33 de Euro”.

T: „Da, păi… dacă ceva costă 2.500 de drahme, toată lumea ridică prețul”.

I: „La 10?”

T: „La 20 – 25 de Euro și dă lovitura, pentru că 2.500 și 25 sunt destul de relevante”.

I: „Și dacă îi prinde cineva?”

T: „Îi oferă o reducere și îl coboară la 15 – 17, clientul simțind că a primit o reducere mare și că a beneficiat cu siguranță din achiziția sa.”

(Irelevant, dar așa va fi și în România dacă la un moment dat se va adopta moneda Euro…)

I: „Ok, treaba lor, dar nu caut o astfel de afacere. Mă interesează să învăț să gândesc diferit și să identific oportunități, nu să fac astfel de „șmecherii ieftine” până voi fi prins. Numele meu este mai presus decât orice”.

T: „Dar este legal…”

I: „Știu, nu am spus că nu este legal. Doar că nu este ceea ce caut pentru a-mi antrena creierul…”

T: „Ei bine, amice, trebuie să vorbești cu „chinezul”, da, de el ai tu nevoie.”

I: „Cu chinezul? Cine este acesta?”

T: „Un fost producător de îmbrăcăminte, care a dat faliment, s-a dus în China și a făcut bani acolo. Restul îți va spune el, trebuie să vorbești cu el.”

I: „Bine, când putem aranja asta?”

T: „Mergem la Atena?”

I: „Hai să mergem, oricum merg des, am treburi de rezolvat acolo…”

T: „…și o să aranjez ca tu să îl vezi pe „chinez”.

„Lovitura grea” de la apariția monedei Euro și „chinezul”

T era implicat în afaceri cu îmbrăcăminte, mai ales în comerțul cu ridicata. Cunoștea oameni în toată Grecia, avea multe cunoștințe în domeniu, mergea și la târguri, unde făcea comerț cu amănuntul. Un tânăr strălucit, „sufletist” și un gentleman în relațiile sale. Odată, când ieșisem să mâncăm în oraș, râdea și îmi explica cum schimbarea monedei, de la drahmă la euro, i-a ajutat pe comercianții de haine să facă mulți bani…

T: „Vorbim despre o „lovitură” fantastică… toată lumea vinde cu ce prețuri vrea iar oamenii cumpără fără să realizeze ce primesc… se dau lovituri la greu în aceste luni, să știi…”

I: „Dar nu încearcă nimeni să calculeze diferențele? Se presupune că guvernul ar trebui să încerce să-i educe.”

T: „Hai, Ilias… romanticul meu Ilias… doar pentru că la televizor, la emisiunile de știri, apare un tip cu un discurs „rigid” și spune zece lucruri, crezi că oamenii înțeleg și le pasă?”

I: „Dar este în interesul lor să înțeleagă…”

T: „Și crezi că majoritatea oamenilor fac ceea ce este cu adevărat în interesul lor? Au o imagine în minte, nu se pricep la matematică, merg pe varianta aproximativă, estimativă…”

I: „Rețeta pentru dezastru”.

T: „Pentru ei da, dar nu și pentru clienții mei! Dacă ceva costă 2.500 de drahme…”

I: „7,33 de Euro”.

T: „Da, păi… dacă ceva costă 2.500 de drahme, toată lumea ridică prețul”.

I: „La 10?”

T: „La 20 – 25 de Euro și dă lovitura, pentru că 2.500 și 25 sunt destul de relevante”.

I: „Și dacă îi prinde cineva?”

T: „Îi oferă o reducere și îl coboară la 15 – 17, clientul simțind că a primit o reducere mare și că a beneficiat cu siguranță din achiziția sa.”

(Irelevant, dar așa va fi și în România dacă la un moment dat se va adopta moneda Euro…)

I: „Ok, treaba lor, dar nu caut o astfel de afacere. Mă interesează să învăț să gândesc diferit și să identific oportunități, nu să fac astfel de „șmecherii ieftine” până voi fi prins. Numele meu este mai presus decât orice”.

T: „Dar este legal…”

I: „Știu, nu am spus că nu este legal. Doar că nu este ceea ce caut pentru a-mi antrena creierul…”

T: „Ei bine, amice, trebuie să vorbești cu „chinezul”, da, de el ai tu nevoie.”

I: „Cu chinezul? Cine este acesta?”

T: „Un fost producător de îmbrăcăminte, care a dat faliment, s-a dus în China și a făcut bani acolo. Restul îți va spune el, trebuie să vorbești cu el.”

I: „Bine, când putem aranja asta?”

T: „Mergem la Atena?”

I: „Hai să mergem, oricum merg des, am treburi de rezolvat acolo…”

T: „…și o să aranjez ca tu să îl vezi pe „chinez”.

Un loc „special” pentru a obține sfaturi de afaceri…

Într-adevăr, am mers la Atena împreună cu T. În primele două zile, fiecare dintre noi s-a ocupat de problemele sale, iar vineri seară „- …am aranjat ca tu să te duci să te întâlnești cu „chinezul”, i-am povestit despre tine, a spus că ar fi o plăcere să vorbească cu tine”.

Deoarece veneam la Atena de la vârsta de 18 ani, știam deja multe despre viața de noapte. Dar nu șidespre viața din „ bouzoukia pentru câini”…

Când am ajuns aproape de „izvorul decadenței”, am recunoscut locul. Cu câțiva ani înainte, zona fusese în centrul atenției din cauza unei luări de ostatici în interiorul unui autobuz, de un român (Sorin Matei, 1997)…

T: „Haide, tu asculți muzică și străină și grecească.. nu începe cu figuri că suntem aici, o să vezi ceva nou și diferit” mi-a spus T, văzând că nu eram încântat de toată situația, apoi mi-a prezentat alți doi prieteni de-ai lui din domeniul confecțiilor textile și am pornit spre înăuntru…

„Vom fi patru, așa că nu sunt în pericol. Voi alege un loc cu spatele la perete, așa cum m-a învățat tata, voi aștepta să-l văd pe „chinez” și apoi voi propune să ieșim să discutăm în liniște” m-am gândit, fiindultimul care a intrat în încăpere, în timp ce muzica care „bubuia” dinăuntru era deja asurzitoare…

Apariția „chinezului”

„Ziua sunt gospodar, noaptea devin păcătos, în zori vin acasă ca un nebun… noaptea, da, noaptea… vin acasă ca un nebun, in ziua sunt gospodar, noaptea devin păcătos”.

Ar fi o minciună să spun că mă simt comfortabil în „bouzoukia pentru câini”. În Grecia există bouzoukia, localuri unde se cântă muzică live de către cântăreți cunoscuți, un ring mare pe care să dansezi și mese cu scaune. Se aruncă cu flori, etc. Dar „bouzoukia pentru câini” („skyladika” în greacă) sunt… altă speță, o decandanță totală, în fața cărora locurile cu manele arată ca… opera. De două ori în viața mea am fost acolo, o dată în Atena și o dată în… Bruxelles. Una e „bouzoukia” și cealaltă e „skyladika în versiunea lor dură”, cu „câini” ( = cei care cânta + femeile care îți vând flori), „ciudați” și nenumărate “cântece” despre care nici nu știam că există!

M-am uitat în jurul mesei, toată lumea se bucura de moment, erau într-o stare de plăcere profundă. Studiindu-i, mi-am dat seama că preferau acest gen de local în locul unei „bouzoukia de lux” (pe care T o respinsese cu ură mai devreme). Nu era vorba despre ce ar fi făcut acolo, ci mai degrabă de plăcerea lor de a se bucura de decadență, de evadarea din realitate și de plonjarea lor într-o lume suprarealistă…

Dar nu m-am simțit ca și cum aș fi fost „acasă”. Nu mă simțeam fericit de toate astea. Mă dusesem acolo pe de o parte pentru că mă rugase T și pe de altă parte pentru a-l întâlni pe faimosul „chinez”. Pe la ora 02.30 dimineața, imediat ce acesta a pus piciorul în local, toată masa s-a ridicat să îl salute, cu un respect care m-a frapat. „Chinezul” era de înălțime medie, cu părul rar și împletit. Pielea îi era vizibil „murdară, iar pe buzele lui atârna cea mai subțire țigară pe care o văzusem vreodată în viața mea. Purta o vestă și o cămașă peste blugi și, de îndată ce s-a așezat, un zâmbet larg i s-a format rapid pe față. Se simțea bine în anturajul lui, se simțea bine în mediul în care se afla.

Interesante toate acestea, dar cum poți vorbi cu o ființă umană când muzica este la maxim. Abia am reușit să îl întreb pe T. când ne vom așeza și vom discuta cu „chinezul”. 

– „La final, când mergem pentru supa de burtă, pentru patsa”, a spus el, iar eu am decis să aștept momentul „finalului”…

(Dacă ești un „comerciant” și ești interesat, ai aici,aici, aici și aici patru versiuni ale acestui cântec… Atenție la timpul în care le asculți, zic eu)

„Chinezul” și călătoria sa

Cred că mă cunosc destul de bine și știu că am multe păcate în această viață, poate și mai multe greșeli dar și oamenii pe care i-am supărat (de obicei spunându-le adevărul). În acea noapte presupun că toate au conspirat împreună și m-au blestemat să sufăr un chin neașteptat…

Câte ore poate îndura o persoană să asculte pentru prima dată în viață „cântece de câini” (mai ales cineva ca mine, care nu bea alcool)? Mi-am amintit despre ce am citit odată că, în timpul revoluției ciprioților împotriva englezilor, britanicii obișnuiau să ia prizonieri ciprioți la plimbare cu mașina, conduceau periculos, îi amețeau, le răscoleau stomacul, iar prizonierii mărturiseau sub tortură ceea ce nu au spus. M-am gândit că, dacă cineva voia să mă tortureze, tot ce trebuia să facă era să mă pună într-o „ bouzoukia pentru câini” timp de 3-4 ore. Aș fi mărturisit chiar și ceea ce nu știam.

Telefoanele mobile de atunci nu aveau decât mesaje și apeluri… melodiile și versurile lor abia le înțelegeam, muzica era la decibeli pe care nu-i puteam suporta, dar „chinezului” îi plăcea și nu voia să plece! De fapt, când T și-a dat seama cât de mult mă chinuiam, a sugerat grupului să plecăm „încetul cu încetul”, primind ca răspuns „voi tinerii trebuie să învațăți și să nu fiți obraznici”.

Trecând de ora 06:00, am ieșit din acest „centru cultural”. Mă simțeam de parcă cineva mă lovise cu un ciocan în cap, hainele miroseau a țigări și nu numai, nasul îmi spusese demult adio, ochii mă usturau… în sfârșit mergeam să mâncăm supa de burtă (ceva ce eu nu mănânc)!

Ne-am așezat, ceilalți au comandat și T ne-a făcut prezentările:

T: „El este prietenul meu care vrea să te cunoască și a avut puterea să îndure nebunia de acolo timp de câteva ore.”

K: „Serios? Despre ce vrei să vorbim, tinere? De ce atât de interes să vorbim noi doi?”

I: „Vreau să-mi spuneți povestea vieții dumneavoastră și cum ați ajuns unde sunteți astăzi.”

K: „Aici, unde mâncăm supa de burtă? La ora 7 dimineața?”

I: „Nu știți că cele mai bune povești se spun în zori?”

„Chinezul” m-a privit de sus în jos… Cred că arătam vizibil jalnic… a zâmbit și a început să-mi spună povestea, răspunzând la întrebările pe care i le-am pus…

• A avut o afacere maricică în domeniul confecțiilor.
• A fost distrus de taxele uriașe și de doi clienți care „nu l-au plătit și au dispărut”.
• Literalmente a fost dat afară din casa lui și a ajuns în stradă.
• A luat decizia de a merge în China și de a începe o afacere care nu era obișnuită la acea vreme: cum piața chineză se deschisese către Occident, mii de greci și alți occidentali doreau să cumpere produse din fabricile chinezești. Dar cum puteau fi siguri că chinezii vor fi serioși? De unde să știe că vor primi ceea ce au comandat?
• „Chinezul” a identificat această lipsă pe piață și a profitat, plecând în China pentru perioade lungi de timp. Cu experiența sa în domeniul confecțiilor, a devenit omul pe care fiecare companie îl plătea pentru a merge la fabrica din China, pentru a verifica dacă a fost executată corect comanda și a da undă verde pentru ca banii să fie expediați înainte ca transportul să plece.
• A început ca angajat al unei companii, apoi a fost de acord să devină partener extern și să își caute proprii clienți („- mi-au dat ocazia să ajung în China = din moment ce am făcut bani, lucrez pentru ei pe gratis. Eu câștig mult de la alții, îmi ajunge. Recunosc cine mi-a dat această oportunitate”).
• În câțiva ani a reușit să câștige legal sume uriașe de bani, să-și plătească datoriile din Grecia și acum căuta noi investiții. Poate că existau multe alte companii în sectorul lui, dar el avea mult de lucru. 
• „- Dar nu vă imaginați că este un lucru simplu. Când a fost epidemia de SARS, nu cu mult timp în urmă, am fost nevoit să merg din nou în China, cu riscul de a muri, așa cum au murit mulți alții”, a explicat el la finalul poveștii.

Un om ruinat financiar a decis să plece în cealaltă parte a lumii nu doar pentru a „munci din greu”, ci pentru a oferi ceea ce piața cerea, cu un plan de afaceri care avea un potențial uriaș de creștere. Acesta a fost „omul chinez” pe scurt.

Cele cinci sfaturi ale „chinezului”

M-am bucurat de fiecare cuvânt al conversației mele cu „chinezul” și, în cele din urmă, am decis că merită să îndur „dubla tortură” pentru a vorbi cu el. I-am mulțumit din belșug, i-am spus că, dacă are nevoie de ceva de la mine, voi fi întotdeauna la dispozițialui, l-am întrebat dacă pot să-l plătesc pentru sfaturile sale, dar el a râs și mi-a spus că mă așteaptă în China.

Când am plecat de la localul unde se servea supa de burtă și am ajuns la hotelul nostru, primul lucru pe care l-am făcut a fost să caut o hârtie și un pix. T striga la mine că ar trebui să cobor ca să ne întoarcem la Katerini, dar eu voiam să notez cu calm cele cinci sfaturi pe care le-am primit de la „chinez”.

1. „Când ești distrus, încearcă să-ți păstrezi calmul”

„Ușor de spus, dar greu de realizat, dar este necesar. Am trecut de la o situație confortabilă din punct de vedere financiar și cu o casă într-o zonă scumpă la a fi fără adăpost și la a plasa familia într-o zonă foarte săracă… toate astea în doi ani. Dar atunci nu am făcut mișcări spasmodice și nici nu mi-am petrecut nopțile blestemându-mi norocul, stresandu-mă dacă voi reuși să supraviețuiesc sau nu. Oricum, totul era inutil. Îmi căutam următoarea strategie, următorul pas, știind că va trebui să fac multe concesii, să muncesc din greu, poate chiar să fiu exploatat, etc. Important este să încerci să-ți păstrezi calmul pentru a-ți alege calea după ce ai primit „palma”. Dacă te stresezi / te enervezi / începi să înjuri, ai terminat înainte de a începe.”

2. „Munca grea nu este suficientă, ci gândirea și strategia”

„Unii oameni îmi spun „voi munci 20 de ore pe zi și voi reuși”. Sunt habarniști, zic eu! Munca urmează mintea! Este vorba de a face un plan, de a-l verifica, de a-l verifica a doua oară, de a aduna informații, de a înțelege totul și apoi de a munci din greu pentru a-l executa. Să lucrezi prea mult la un lucru prostesc sau la ceva sumar și superficial nu are sens.”

3. „Caută „nișa” pe care cei mari nu o iau în seamă, dar în care tu te poți remarca”

„În primul rând, nu respinge ceea ce știi și ai învățat deja în viață. Încearcă să vezi dacă informația aceasta poate fi baza pentru următorul tău pas. Dacă vrei să îi surprinzi pe toți și să „ieși în față”, caută piața mică de care cei mari nu sunt interesați, „piața de nișă”, așa cum o numesc cei din afară. Aceasta poate fi în țara în care te-ai născut, poate fi în cealaltă parte a lumii. Tu decizi cât de mult vrei să urmărești această oportunitate, care cu siguranță nu îți va fi oferită fără muncă. Această piață mică nu îi interesează de obicei pe cei mari, dar pentru tine poate fi super-suficientă și îți poate permite să te remarci.”

4. „Scoate puțin de la mulți, și nu mult de la câțiva. Dacă poți, redu riscul”

„Când am plecat în China, toată lumea a început să-mi spună să fac eu personal comerț cu haine în loc să fiu plătit să verific comenzile altora. Am decis că nu am nevoie de asta! De ce aș lăsa un proiect din care încasam bani puțini și siguri de la zeci de clienți și aș începe din nou să fac comerț, asumându-mi singur toate riscurile? Nu trebuie să fim lacomi și nici nu trebuie să încercăm să le facem pe toate! Cu puținul pe care îl obțin din fiecare factură, de la același client din nou și din nou, am reușit să îmi construiesc un flux constant de bani și acum încasez sume mari în fiecare lună. Nici măcar nu măresc prețurile! Lasă-i să aibă profit și clienții tăi!”

5. Oferă servicii excelente, fă ca cealaltă persoană să aibă încredere în tine

„Să nu faci nimic mediocru, nu merită. Dacă vrei să faci diferența, fă-i pe oameni să aibă încredere în tine, oferă servicii excelente, spune întotdeauna adevărul și ajută-i să simtă că vorbele tale sunt adevărate, cuvântul tău este un contract. Chiar dacă concurentul tău va fi cu 10 – 20% mai ieftin, clienții vor merge la cel în care se simt încrezători, nu vor risca. Când conduci o afacere, primul lucru pe care îl vrei este să știi că vei plăti pe cineva și că acesta va face treaba așa cum vrei tu, așa cum îți dorești, așa cum ți s-a promis. Dacă îl găsești, e greu să îl schimbi. Fii serios și responsabil și vei fi uimit de succesul pe care îl vei avea!”

Au trecut 20+ de ani, dar cuvintele „chinezului” mi-au rămas în minte. Nu întâmplător, unul dintre proiectele pe care Grigoris și cu mine le-am construit (atragerea investitorilor în România) se bazează exact pe aceste sfaturi! Rezultatele impresionante ale proiectului respectiv dovedesc că „chinezul” a avut dreptate, atât el, cât și mulți alți oameni pe care i-am sfătuit. Nu este singura „rețetă de succes”, dar are elemente corecte, care se pot potrivi multora, în funcție de circumstanțele personale ale fiecărei persoane.

Vorbesc deseori cu oameni care consideră că lumea din jurul lor s-a terminat, își pierd speranța și sunt frustrați, disperați. Le reamintesc unora dintre ei povestea „chinezului” care și-a folosit de fapt dezastrul financiar pentru a-și reproiecta cariera profesională. Înțeleg că nu este ușor să îți găsești drumul, mai ales dacă ieși din zona ta de comfort. Dar merită să încerci și să iei în considerare cu atenție sfaturile cuiva care a făcut-o și a reușit!

Tu ce părere ai?

Ilias

(Ilias Papageorgiadis conduce grupul de companii MORE cu activități în sectoarele de comerț, consultanță, atragerea investitorilor în România, imobiliare, energie regenerabilă, etc. În afară de asta, oferă consultanță pentru 300+ de antreprenori și investitori în România, Grecia și Cipru)