ON-DEMAND ΕΚΔΗΛΩΣΗ

Cum și de ce am ales să plec din Grecia și să mă lansez în străinătate

Începusem să merg spre casă, dar nu am reuşit să ajung. Eu-l meu reacţiona la gândul că iau oamenii mult mai în serios decât ar trebui, şi asta îmi provoca ameţeală. M-am oprit în piața principală a orașului. Eram răvăşit. M-am gândit la zeci, sute de oameni de vârsta mea și am constatat că nici măcar 10% dintre ei nu munceau cu adevărat. Mi-am amintit că majoritatea tinerilor cu vârsta de până la 30 de ani se pregăteau ani de zile pentru celebrele „examene pentru a lucra la stat”. „Am văzut” atâţia şi atâţia cunoscuți de toate vârstele care se prefăceau că muncesc, dar de fapt căutau cu furie ocazii de a se îmbogăţi peste noapte. Efortul constant al altora de a arăta cât de bogați sunt, în timp ce alții se lăudau că se vor pensiona foarte tineri. M-a deranjat să accept că practic, în această țară, majoritatea dintre noi ne furăm căciula unul altuia, ne prefacem că suntem interesați să ne rezolvăm problemele, dar suntem, în esență, indiferenți la absolut tot, chiar și la ceea ce considerăm esenţialmente vital.

Textul care urmează:

  • A fost scris despre Grecia din 2003. Orice similaritate cu România de astăzi nu este intenṭionată din partea mea…
  • Răspunde (la jumătate) din ȋntrebarea pe care o primesc des „de ce ai plecat din Grecia?”

2003. Un an excepțional

2003 începuse sub cele mai bune auspicii. Împreună cu fratele meu Grigoris aveam cel mai mare ziar local din judeṭul Pieria. Se numea „Politis”, Cetăţeanul, cu 24-32 de pagini și reportaje exclusiv locale. Am fost implicați în campanii electorale, colaborând cu politicieni din ambele partide majore. La alegerile locale din 2002 am susținut candidatul care a câștigat postul de Prefect (ȋn România echivalentul de Preşedinte de Consiliu Judeṭean), dar și cei 13 candidați care au câștigat toate posturile de Primari din judeţul nostru. Munca noastră grea pentru mulţi s-a tradus ca o „îmbârligătură”, dar asta nu a contat pentru noi. Efortul nostru începuse să dea roade și simţeam că avem în față mulți ani de succes. Eram faimoşi și în afara granițelor oraşului Katerini, am început să avem propuneri de colaborare cu firme şi oameni importanṭi din Atena și Salonic. În ciuda costului uriaș al publicării ziarului (și a costului suplimentar al distribuției acestuia chiar și în ultima cafenea din cel mai mic sat al judeţului), după achitarea tuturor obligațiilor și impozitelor aferente, am câștigat foarte mulţi bani, mult mai mult decât ar putea avea un tânăr de 28 de ani și unul de 27 de ani.

Aveam un ziar, o companie de publicitate și desfășuram campanii electorale cu succes deplin.

Problema

Pe vremuri, ȋn locul nostru de origine, judeṭul Pieria (unde se află și Katerini, Paralia Katerini, Platamonas etc, ca să ne ȋnṭelegem), o destinație turistică care în ultimele decenii a crescut în principal cu ajutorul sutelor de mii de vecini balcanici, a existat o mare problemă care predomina în toate discuțiile: politicienii o discutau „neoficial”, oamenii de afaceri din turism o strigau în public, oamenii de rând urlau. Motivul era comportamentul angajaților ambasadelor grecești din Serbia și Skopje (în principal) și în Bulgaria și România (în plan secundar). În special referitor la sârbi și cei din Skopje, am avut sute de plângeri, vorbind despre condițiile inacceptabile și șantajul pe care le-au suportat pentru a obține o viză și a veni în vacanță în iubita lor Grecie. Litoralul nostru pierdea venituri, turiștii vorbeau despre lucruri incredibile, problema se arăta majoră.

Ocazia

Grecia a deținut președinția Uniunii Europene, iar în iunie a acelui an, Summitul de la Halkidiki urma să aibă loc la hotelul Porto Carras. Cu mândrie, guvernul de atunci a deschis problema promovării relațiilor Uniunii cu țările din Balcanii de Vest, întrucât cu câțiva ani înainte a reușit intrarea Ciprului în U.E. la data de 01.01.2004.

M-am organizat din timp și am stabilit cu Grigoris să merg la Summit și să încerc să văd cum aș putea ridica problema ambasadelor noastre din Serbia și Skopje, astfel încât să poată fi auzită și abordată, în speranța unei soluții care să sprijine turismului regiunii noastre, dar și al întregului nord al Greciei.

Am discutat-o ​​și cu mulți afacerişti din domeniul turismului. Majoritatea nici măcar nu m-a ascultat. Cu excepția a trei sau patru persoane, ceilalți au început din nou gargara, țipând despre problemele pe care le aveau „din cauza angajaților ambasadei”.

Lucrurile nu au fost deloc ușoare în Halkidiki. Pentru ca un „ilustru necunoscut jurnalist de nivel naṭional” să ajungă în locaţiile în care a avut loc Summitul, trebuia să treacă printre luptele protestatarilor cu Poliția, să „se sature” de gaz lacrimogen, etc. Am reușit să intru în ambele zile, mă mişcam în locaţiile evenimentului fără să cunosc multă lume și aveam grijă să ajung mai devreme în zona conferinței de presă, pentru a „pune în aplicare planul meu” …

Succesul

Ca „jurnalist de la Cetățeanul din Pieria”, evident, nu aveam nicio speranță printre celelalti 400 de jurnalişti, toate marile nume din Grecia și zeci de străini. Dar aveam și eu planul meu. Purtând cămăși albe în ambele zile, uşor bronzat de soare și întotdeauna cu barbă (pe vremea aceea complet neagră), aș fi putut trece drept un „jurnalist arab”, așa cum sperasem. Am ales să stau chiar vizavi de ministrul de presă de atunci (un fost sindicalist, renumit socialist), care alegea cine va pune întrebări și pe tot parcursul conferinței de presă din prima zi l-am privit cu seriozitate în ochi.

A doua zi am urmat exact aceeași strategie și am reușit să fiu unul dintre cei doi care au luat cuvântul şi au pus întrebări. Când am luat cuvântul și am menționat problemele raportate de oamenii din sectorul turistic din Grecia de Nord referitor la personalul ambasadelor grecești din Balcanii de Vest, toată lumea a înghețat. „De unde a apărut puştiul ăsta, care ne abate atenţia de la marile probleme internaționale la ceva atât de mărunt?”

Ministrul de externe pe vremuri, Giorgos Papandreou, a dat un răspuns generalist și a promis că va analiza problema, deoarece nu o cunoştea, la fel ca și Premierul (şi preşedintele rotativ al Uniunii Europene) Kostas Simitis.

Pentru „orizontul palpabil” pe care îl aveam pe vremuri, toată această situaţie a reprezentat probabil cel mai mare succes din viața mea de până atunci! Am uitat imediat oboseala și greutăţile și am condus până ȋn Katerini simțind că zbor …

Aterizarea

Ziarul nostru se publica în fiecare joi. Împreună cu Grigoris, amândoi fericiți, am pregătit noua ediție, mândri că am reușit să ridicăm problema litoralului nostru la un asemenea nivel, spărgând rutina „comunicatelor de presă” trimise de diverși participanţi locali la spectacol. Subiectul a acoperit complet prima pagină și așteptam reacții …

Ziua de joi a trecut „în liniște”. Vineri, mesajele au fost destul de negative: „Și ce dacă ai ridicat problema acolo? „Nu s-a luat nicio decizie”, au spus mulți tipi, deși cei mai mulți pur și simplu au ignorat-o. Sâmbătă m-am plimbat foarte mult și mi-am dat seama că, cu excepția câtorva agenți turistici și a mai multor oameni din piață, marea majoritate a dat dovadă de o apatie copleșitoare.

Sâmbătă la prânz concluziile mele erau foarte clare: Unii au fost deranjaţi „de ce nu au făcut-o ei”. Alții au devenit brusc ostili, în timp ce până în ziua precedentă au fost prietenoși. Dar marea majoritate era pur și simplu indiferentă. Aceiași care urlau despre dezastrul pe care îl sufereau și despre nevoia de a raporta problema, învârteau paiul în cafeaua frappe și spuneau că problema nu este atât de mare, schimbând discuția.

Era deja ora 16.30 când m-am întâlnit pe stradă cu un prieten, un politician, care tocmai terminase „orele de birou” (oamenii îl vizitau pentru a-i cere un loc de muncă etc, în schimbul voturilor la alegerile următoare, ȋn Grecia votam cu cruce pe cine dorim, nu cu lista de partid). Mi-a explicat că patru persoane îi cereau un loc de muncă și când în sfârşit le-a găsit, l-au înjurat pentru că „nu erau de nivelul lor” și a încheiat spunând că „în Grecia nimic nu este așa cum pare”.

În momentul acela am simţit că „m-a lovit o piatră în moalele capului” … am început să mă gândesc la asta din nou și din nou, mi-am adus aminte exemple nesfârșite pe care le știam, dar nu le-am pus cap la cap niciodată. Într-adevăr, aşa era …

Conştientizarea

Începusem să merg spre casă, dar nu am reușit să ajung. Eu-l meu reacţiona la gândul că iau oamenii mult mai în serios decât ar trebui şi asta îmi provoca ameţeală. M-am oprit în piața principală a orașului. Eram răvăşit. M-am gândit la zeci, sute de oameni de vârsta mea și am constatat că nici măcar 10% dintre ei nu muncesc cu adevărat. Mi-am amintit că majoritatea tinerilor cu vârsta de până la 30 de ani se pregăteau ani de zile pentru celebrele „examene pentru a lucra la stat”. „Am văzut” atâţia şi atâţia cunoscuți de toate vârstele care se prefăceau că muncesc, dar de fapt căutau cu furie ocazii de a se îmbogăţi peste noapte. Efortul constant al altora de a arăta cât de bogați sunt, în timp ce alții se lăudau că se vor pensiona foarte tineri. M-a deranjat să accept că practic în această țară majoritatea dintre noi ne furăm căciula unul altuia, ne prefacem că suntem interesați să ne rezolvăm problemele, dar suntem, în esență, indiferenți la absolut tot, chiar și la ceea ce considerăm esenţialmente vital.

Dar… stai puţin … dacă marea majoritate nu spune ceea ce gândeşte şi numai minoritatea își dorește cu adevărat să muncească, atunci cum se va dezvolta și avansa această țară? Doar cu împrumuturi și „combinaţii”?” M-am cutremurat la acest gând și am înghețat. M-am dus la primul chioșc pe care l-am gasit, am cumpărat o sticlă mare de apă rece. Am băut din ea și mi-am turnat şi pe față.

Din fericire, foarte puțini treceau prin centrul orașului în acel moment, majoritatea ieșind după ora 20.00. Nu am fost văzut mergând într-o stare de nebunie și monologând „Grecia va da faliment după Jocurile Olimpice”. Acolo, în Piața Libertăţii (Eleftherias) din Katerini, într-o sâmbătă după-amiază de vară a anului 2003, am luat o decizie: să studiez îndeaproape situația reală din Grecia și dacă era rea, atunci să plec.

Datele problemei

G: „Haide frate, lasă vrăjeala. Ai fost supărat că nu s-au interesat de succesul nostru și de aceea spui că Grecia va da faliment. Relaxează-te, Ilia” a fost răspunsul lui Grigoris la cele spuse.

– „Grigori, câți tineri de vârsta noastră știi că muncesc cu adevărat?”

G: „Puțini”.

– „Câți știi, indiferent de vârstă, că vor să creeze ceva care să aducă valoare adăugată acestui loc?”

G: „Nu mulţi”.

– „Câți caută numai pile şi relaṭii, ca să nu muncească dar să facă bani?”

G: „Mulṭi”

– „De câte ori am discutat despre faptul că în Grecia nu mai poți începe uşor o afacere mare, deoarece „intrarea” este scumpă?”

G: „Așa este, şi?”

– „Ai uitat că doar acum câțiva ani, la Bursă, un popor întreg credea că banii cresc în copaci?”

G: „Nu, un an mai târziu s-au opus şi la reforma sistemului de pensii, dar cui să spui toate astea…”

– „Te-ai gândit vreodată că Grecia împrumută în mod constant sume uriașe în timp ce noi nu avem exporturi serioase și intrări valutare? Nu vezi că băncile au început să distribuie împrumuturi chiar și persoanelor fără venituri mari? Dacă după Jocurile Olimpice vine o criză … „

G: „De ce o criză?”

– „Pentru că la un moment dat există întotdeauna o criză. Dacă va veni, Grecia va fi în faliment, într-un moment în care cetățenii vor cere din ce în ce mai mulți bani, noi în mass-media vom prezenta cererile lor întemeiate și politicienii vor încerca să le satisfacă pentru a fi aleși”

G: „Deci, unde ajungem? Crezi serios că vom da faliment? Nu spune nimănui, te vor fugări cu pietre … „

– „ Grigori, am să şi scriu despre asta.”

G: „Și ce dacă; Cui îi va păsa? „

– „Ţie şi mie. Pentru că din septembrie vreau să caut o altă țară ȋn care să activăm, Grecia se va prăbuși și vom pierde totul aici”.

Decizia și sprijinul

Am luat de la zero toate datele financiare pe care le-am putut colecta și atunci le-am văzut dintr-un alt unghi. Nu cel pe care l-am avut până atunci, de la „ia să vedem ce altceva mai poate împărți guvernul”, ci la „de unde va găsi bani să plătească pentru toate acestea?”. În curând am scris în ziarul nostru că „Grecia va fi în pericol de catastrofă totală după Jocurile Olimpice și va trebui să facem mari schimbări în Stat și în viețile noastre pentru a ne salva”. Mulți credeau că sunt confuz sau că glumesc. Alții mi-au spus că „totul va merge bine”, fără argumente.

Cu fiecare săptămână care trecea, totul devenea mai clar în mintea mea: „Va trebui să plec pentru a înființa altceva într-o altă țară, înainte ca Grecia să se prăbușească și va fi imposibil”. Părea prostesc, dar eram convins. Spre cinstea lor, toată familia m-a susținut. Mama a fost surprinsă, dar nu a spus nu. Soția mea (pe vremuri) a acceptat pentru că era spre binele nostru. Frații mei au spus că sunt de acord, m-au susținut și au avut încredere în instinctul meu, în ciuda faptului că li s-a părut „ciudat” să spună că eu sunt convins cu privire la falimentul care urmează.

Așadar, la sfârșitul verii anului 2003 am început să studiez diferite țări și să mă gândesc unde ar trebui să merg, dat fiind că nu cunoșteam pe nimeni în afara Greciei și vorbeam engleza la un nivel care „îmi permitea să comunic”.

– „Spune-mi un motiv să plecăm”

– „Lucrăm 16 ore pe zi, într-un oraș mic. Dacă o facem în capitala unei țări europene, logic vom realiza mult mai multe „.

– „Ok, mă bag”.

Eu și Grigoris am decis acest lucru: voi pleca din Grecia pentru a ȋncepe ceva nou în străinătate și el mă va urma!

PS. În august 2003, după articolele noastre, un deputat din Partidului „Nea Dimokratia” (conservativi) de atunci, Giorgos Konstantopoulos, a mers la Skopje, a făcut reclamaţii despre situația de la Ambasada Greciei de acolo și au urmat schimbări. Fără să știu de la bun ȋnceput, am auzit că în anii următori situația de la Belgrad s-a schimbat drastic. Așadar, fără a putea fi sigur de ceea ce s-a întâmplat atunci, se pare că „nu iese fum fără foc”.

Dar, după ce am zis că plec… urma să mă stabilesc undeva… ȋn România

Reader Interactions

Ilias P. Papageorgiadis

Ilias Papageorgiadis

Ilias P. Papageorgiadis este om de afaceri și consultant în afaceri, cu activitate antreprenoriala din 1993, multe proiecte de succes, activitate socială intensă şi în acelaşi timp a scris 4 cărţi.

Lasă comentariul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vrei să primeşti textele mele direct pe adresa ta de e-mail?

Cu un newsletter la fiecare 15 zile.
Vrei să primeşti cu prioritate următoarele mele cărṭi electronice?

817

Sunt de acord să primesc newsletter (buletinul informativ) şi accept declaraţia de confidenţialitate a datelor.