Event - Εισιτηρια

De ce am ales România când am părăsit Grecia

21.01.2004 – 21.01.2024

– „Impozitarea este puțin mai mică decât în ​​Grecia, pur și simplu nu are avansuri la impozite și alte cheltuieli ascunse pe care le plătim aici. Ei spun că se va schimba dacă după alegeri … „

G: „Dacă…” m-a întrerupt Grigoris, amintindu-mi că promisiunile pre-electorale erau de mică importanță.

– „Se vor alătura Uniunii Europene și NATO”.

G: „Bine, va cântări pozitiv”.

– „Are de două ori populația Greciei răspândită foarte frumos în toată țara, terenuri incredibil de fertile care sunt foarte ieftine, infrastructură grea, încălzire centrală a orașelor …”

G: „Dar multă sărăcie, nu?”

„Astăzi da, dar este posibil ca ei să intre în Uniunea Europeană și să nu avanseze? Supermarketurile lor sunt decente în comparaţie cu cele grecești „.

G: „Nu se aplică același lucru și pentru bulgari?”

„Acolo nu există securitate acum, la București m-am simțit complet în siguranță. De asemenea, ne iubesc ca popor și ca țară, nicăieri altundeva nu am simţit asta. Ne prețuiesc mult și ne respectă ”.

G: „Nu te duci acolo ca să fii prim-ministru, Ilia,  te duci să munceşti”.

– „Totul contează, acolo m-am simțit acasă. Există ȋnsă „ceva” despre români la care trebuie să ne gândim mult … marea lor majoritate sunt deprimați. Nu ieşi la liman cu ei! Oameni talentaṭi și ȋnzestraṭi, oameni capabili de lucruri mărețe, se simt bine până când conversația ajunge la România și la ceilalți români. Vorbesc constant împotriva țării lor și a celorlalți români. Totul este strâmb, orice îi deranjează, nimic nu este bun pentru ei ”.

G: „Şi tu îmi spui că vezi potenţial și perspectivă acolo?”

– „Cu siguranță îți voi spune peste 1-2 luni, dar cred că da”.

G: „Și vrei părerea mea ca să decidem dacă o țară cu perspective mari, deschisă străinilor, dar cu oameni care își înjură glia, este locul potrivit pentru a începe ceva nou?”

– „Exact”.

2003. Dileme și întrebări …

Din moment ce…am decis că Grecia va da faliment după Jocurile Olimpice din 2004, am trecut  la punerea în practică a gândului meu de a pleca „și de a fi salvat înainte de catastrofă, protejându-mi astfel familia”.

A spune „plec” este ușor, este un cuvânt. Dar punerea în aplicare este mult mai dificilă. Pleci? Cum pleci? Unde pleci? Când pleci? Cum vei reuşi într-o țară străină, cu ambiția de a nu merge ca şi salariat, ci de a-ţi dezvolta propria afacere?

• Da, provin dintr-o familie care are afaceri de sute de ani la propriu.

• Da, la fel ca frații mei, am muncit de la o vârstă fragedă și nu mi-a fost frică să muncesc indiferent cît de greu a fost nevoie.

• Da, mă pricep la comunicarea cu oamenii.

• Da, m-am convins atunci că Grecia va intra într-adevăr în faliment după Olimpiadă.

Dar dificultățile s-au arătat a fi mult mai multe …

• Am fost jurnalist în ultimii ani, scriam texte, aveam o emisiune la un post tv … în străinătate toate acestea ar fi logic inutile.

• Eu și fratele meu eram buni profesioniști și ne-am luat în serios munca, dar știam doar domeniul mass-media, publicitatea, comunicarea politică. Nu cunoșteam perfect modul în care se conduc afacerile, mai ales la nivel internațional …

• Engleza mea era bună pentru Katerini și Grecia (unde majoritatea consideră că vorbesc engleza dacă obțin o diplomă care o confirmă), dar în străinătate nu eram sigur că ar fi suficient.

• Trăieşti în locul tău, unde îi cunoști pe toți și totul, ai soluții pentru toate problemele și ești „în cercul tău”. Cum te vei descurca mergând într-un loc unde nu cunoşti pe nimeni şi nimic?

• Cum ieși în afară fără mult capital și mulți bani?

Europa de Vest?

Am respins rapid alegerea Europei de Vest. Fără internet și posibilitățile care există în zilele noastre, m-am gândit că ar fi aproape imposibil să-ți înființezi cu succes o afacere cu capitalul mic cu care începeam eu.

Am decis să merg „în Balcani”, întrucât acolo aș fi aproape de casa mea și aș începe într-un mediu în care probabil aș putea face mai mult cu puținii mei bani, în timp ce în mod logic, locuitorii din Balcani ar avea o părere bună despre noi, grecii; la urma urmei, în fiecare an doreau să vină în Grecia în vacanţă …

Prima încercare: Bulgaria

Eram jurnalist, astfel că, atunci când am decis să merg pentru prima dată la Sofia, am vorbit la Ambasada Greciei și am cerut să îl cunosc pe ataşatul de presă de acolo. Omul m-a primit foarte amabil, am găsit și cunoștințe comune. În câteva luni se retrăgea la pensie.

– „Ce vrei să faci în Bulgaria, Ilia?” m-a întrebat de mai multe ori.

– „Să înțeleg țara, domnule Tasso”, i-am răspuns.

M-am întors în Sofia cu un prieten de-al meu din Katerini, dar nu a fost bine. Seara am stat într-un hotel de 4 stele, care era păzit la intrare de oameni cu … mitraliere în mâini și cu fețele acoperite! Mi s-a spus că acolo locuiau și soldați americani, am auzit diverse lucruri, dar nu puteam înțelege nevoia de a ne păzi cu arme …

M-am întors pentru a treia oară și am intrat „mai adânc” în subiect, făcându-mi o serie de priorități în minte:

• Cum este impozitarea?

• Cum este structurată economia?

• Câtă siguranță există pentru un străin?

• Cum este un supermarket? Ce vinde? (pentru că de atunci am ajuns la concluzia că fiecare țară, fiecare oraș „poate fi văzut” prin prisma supermarketurilor sale, de la clienții și coșurile lor, de la produsele care sunt pe rafturi și prețurile lor).

Rezultatele nu au fost foarte încurajatoare …

• Impozitarea era scăzută, dar nu m-am înțeles bine cu oamenii și băncile.

• Se aștepta ca țara să adere la Uniunea Europeană, un lucru bun.

• Economia era mică, mult înapoiată faţă de cea grecească și părea controlată de foarte puțini oameni, astfel că un tânăr din Katerini putea cu greu să răzbată acolo …

• Nu exista siguranţă. Pur şi simplu.

• Supermarketurile îţi ofereau imaginea unui loc fără putere și perspectivă.

• De asemenea, nu am simțit că majoritatea bulgarilor aveau sentimente plăcute față de greci …

Nu, nu aș merge în Bulgaria … Tatăl meu spunea „când te duci să înoţi, du-te la mare și nu în cada personală.”

A doua încercare: Serbia

În toamna anului 2003, președintele de atunci al Republicii Elene, Kostis Stefanopoulos, a făcut o vizită oficială în Serbia. Având deja cunoștințe bune la nivel național, am cerut și am reușit să fac parte și eu din misiune (plătind totul cu banii mei, așa cum mi s-a clarificat).

La Belgrad l-am întâlnit din nou pe ataşatul de presă de la Ambasada Greciei, care era și din localitatea mea, din Pieria.

– „Ce vrei să faci în Serbia, Ilias?”

– „Să înţeleg țara, domnule Harri”.

Am decis să mă ȋntorc ȋn Serbia din nou singur, cu ocazia unei expoziții turistice care avea loc la Novi Sad. Am petrecut și câteva zile la Belgrad. Exceptând misiunea președintelui grec (pe care ulterior mi-am dat seama că au condus-o prin locuri care păreau frumoase), am văzut un oraș complet diferit: cu clădiri pline de găuri de la bombele războiului și cu mari probleme. Spre deosebire de bulgarii care vedeau totul negru, sârbii erau mai optimiști și mai mândri.

Dar nici ei nu au trecut testul …

• Impozitarea este un exercițiu dificil

• Nu exista nicio perspectivă de aderare la Uniunea Europeană. Aveau de rezolvat probleme mai grave …

• Economia era extrem de mică, dezintegrată de război și părea controlată de câțiva oameni

• M-am dus să-mi parchez mașina într-o parcare privată lângă Primăria Belgradului (îmi amintesc încă, era o construcţie din fier pe două niveluri) și un polițist mi-a cerut bani să mă lase să intru. În parcarea privată …

• Supermarketurile nu erau pur și simplu supermarketuri în sensul pe care îl știam în Grecia.

• Sârbii aveau sentimente entuziaste pentru greci, la urma urmei, ca popor, i-am ajutat cât de mult am putut în război. Dar nu am simțit că aș fi „în cercul meu” dacă aș încerca să fac ceva acolo.

Se spune că „cel mai bun moment pentru a investi este atunci când sângele curge pe străzi”. Eu, deși fost măcelar, nu mă descurc bine cu sângele și nici cu riscurile excesive …

2004. „Mai întâi munca” sau „nu renunți la scop”?

Prim-ministrul de atunci Costas Simitis „i-a predat ştafeta” lui Giorgos Papandreou și a convocat alegeri pentru martie 2004. Eu deja făcusem rezervări dinainte pentru a merge la București miercuri, pe 21 ianuarie.

„Haide, du-te și acolo și apoi calmează-te și așează-te pe locul tău”, mi-a spus un prieten de-al meu.

Fratele meu Grigoris a fost mai puțin politicos … „Avem atât de multe campanii electorale pe care le-am contractat să le derulăm în paralel, avem ziarul, vrei să continui şi cu televiziunea și îmi spui că te ridici şi pleci pentru  5 zile în România? Du-te după alegeri! De ce acum?”

– „Pentru că alegerile vor trece, dar nu vreau să-mi pierd obiectivul, acela de „A PLECA de aici”.

– „Ne vom expune clienții”.

– „Vom munci și mai mult” am răspuns și într-adevăr înainte și după România am trăit timp de 50 de zile minunata senzație de a lucra 20-22 de ore pe zi, dormind la birou și fără să terminăm niciodată.

21 ianuarie 2004. România. A doua mea zi de naştere

Am aterizat în România într-o seară de miercuri, 21 ianuarie a lui 2004. (Mulți ani mai târziu aveam să-mi dau seama că această zi este a doua mea zi de naştere). O cunoștință de-a mea din Katerini, oraşul meu natal, aranjase să fiu luat de un român, Dan, care lucra pentru o companie elenă ce avea să se închidă în scurt timp. L-am găsit cu ușurință și am pornit spre oraș.

Ningea, dar toate drumurile erau deschise. „Ciudat”, m-am gândit. „În Grecia, universul ar fi fost paralizat”. Bucureștiul era atunci aproape neconstruit de la Aeroportul Otopeni până în oraș. Am observat că trotuarele erau curățate de oameni, rezidenții înșiși așa cum mi-a explicat Dan. Am văzut câte o mașină de patrulare a Poliţiei în fiecare piață centrală …

Din camera mea de la hotelul Sofitel (acum Pullman) am privit un oraș negru și întunecat. „Ei bine, unde am venit din nou … îmi pierd timpul în Balcani și Grigoris are dreptate?” A doua zi am aflat că schimbarea biletului meu de avion costa mulți bani aşa că am decis să rămân.

Ataşatul de presă (am început din nou de acolo) a fost foarte prietenos, dar în câteva zile  pleca în Polonia. Încă nu am realizat că marea majoritate a diplomaților greci nu poate, nici nu vrea foarte tare să ajute companiile grecești care doresc să se deschidă în străinătate (excepțiile confirmă pur și simplu regula). Am învățat  pe parcurs, eram încă tânăr și romantic.

În ciuda zăpezii, am stabilit niște întâlniri pe care am reușit să le efectuez, m-am mişcat bine cu ajutorul lui Dan și am vorbit cu mulți oameni. Primele mesaje au fost încurajatoare:

• Engleza mea nu era bună pentru România, oamenii știau limbi străine și le vorbeau bine.

• Doreau cu disperare să călătorească în străinătate

• Iubeau Grecia și tot ce era grecesc

• Am fost tratat ca „al doilea lot” de greci care începuse să vină în România, după primul val, pentru care nu aveau cuvinte de laudă.

Singurul lucru care m-a deranjat a fost „jelirea” insuportabilă a românilor înșiși. Pentru ei totul era negru … nu era nimic bun în țara lor …

Am decis să dau României a doua șansă, după alegerile parlamentare din 2004. Munca noastră a dat roade din nou. Toți candidații a căror campanie am condus-o au fost aleși. De fapt, după București am schimbat toate campaniile, implementând o nouă idee care m-a inspirat aici.

Oportunități mi se deschideau şi ȋn Grecia (naşul meu de cununie a devenit secretar de stat ȋntr-un minister puternic şi m-a invitat să mă duc ȋmpreună cu el ȋn Atena, să devin şeful lui de cabinet), dar la sfârșitul aceleiași luni – martie – m-am întors la București pentru a-l studia în profunzime. Am cumpărat și harta orașului (da, a existat o epocă fără GPS și hărți digitale), am mers mult pe jos, am încercat să vorbesc cu cât mai mulți oameni, chiar și cu jurnaliștii care au râs cu mine, eu punându-le zeci de întrebări și ei mirându-se de ce un grec vrea să-și părăsească țara și să se mute la ei.

Raportul

Când m-am întors ȋn Katerini, am decis ca, discuţia mea cu Grigoris despre România să aibă loc într-o tavernă pescărească de pe malul mării, pentru a mânca din nou ca o ființă umană, deoarece în România din 2004 opțiunile decente de mâncare erau minime și încă nu le descoperisem. …

– „Impozitarea este puțin mai mică decât în ​​Grecia, pur și simplu nu are avansuri la impozite și alte cheltuieli ascunse pe care le plătim aici. Ei spun că se va schimba dacă după alegeri … „

G: „Dacă”  m-a întrerupt Grigoris, amintindu-mi că promisiunile pre-electorale erau de mică importanță.

– „Se vor alătura Uniunii Europene și NATO”.

G: „Bine, va cântări pozitiv”.

– „Are de două ori populația Greciei răspândită foarte frumos în toată țara, terenuri incredibil de fertile care sunt foarte ieftine, infrastructură grea, încălzire centrală a orașelor …”

G: „Dar multă sărăcie, nu?”

„Astăzi da, dar este posibil ca ei să intre în Uniunea Europeană și să nu avanseze? Supermarketurile lor sunt decente în comparaţie cu cele grecești „.

G: „Nu se aplică același lucru și pentru bulgari?”

„Acolo nu există securitate acum, la București m-am simțit complet în siguranță. De asemenea, ne iubesc ca popor și ca țară, nicăieri altundeva nu am simţit asta. Ne prețuiesc mult și ne respectă ”.

G: „Nu te duci acolo ca să fii prim-ministru, Ilia,  te duci să munceşti”.

– „Totul contează, acolo m-am simțit acasă. Există ȋnsă „ceva” despre români la care trebuie să ne gândim mult … marea lor majoritate sunt deprimați. Nu ieşi la liman cu ei! Oameni talentaṭi și ȋnzestraṭi, oameni capabili de lucruri mărețe, se simt bine până când conversația ajunge la România și la ceilalți români. Vorbesc constant împotriva țării lor și a celorlalți români. Totul este strâmb, orice îi deranjează, nimic nu este bun pentru ei ”.

G: „Şi tu îmi spui că vezi potenţial și perspectivă acolo?”

– „Cu siguranță îți voi spune peste 1-2 luni, dar cred că da”.

G: „Și vrei părerea mea ca să decidem dacă o țară cu perspective mari, deschisă străinilor, dar cu oameni care își înjură glia, este locul potrivit pentru a începe ceva nou?”

– „Exact”.

Decizia mea

După alte 2-3 luni și mai multe vizite, s-a emis verdictul: am ales să merg ȋn România și să înființez ceva de la zero. Fiind la stadiul ”porţii” de intrare în familia europeană,  cu avantajele sale incredibile (relație strânsă cu SUA, resurse de avere minunate, infrastructură mult mai avansată ȋn comparaṭie cu Grecia) perspective de creștere extrem de ridicate, internet rapid, oameni deştepţi şi talentaṭi, țara avea toate caracteristicile pentru a deveni următoarea poveste de succes europeană.

Pesimismul românilor = un dar pentru mine

În același timp, furnizarea de servicii de slabă calitate de către majoritatea românilor și alegerea lor de a vedea totul în negru a fost tradusă de mine ca un dar de la Dumnezeu: „Deci, dacă acolo oferim servicii bune, suntem serioși și muncim din greu, putem face diferența și să ne ridicăm pe piață, piaţă care oricum se va deschide foarte mult”.

Aproape 19 ani mai târziu

În 2004 am ales România și s-a dovedit a fi alegerea corectă. Țara și-a redus impozitarea de la 01.01.2005, a aderat la Uniunea Europeană la 01.01.2007 și de la 01.01.2009 a stabilit  impozitul pentru microîntreprinderi extrem de redus, până la 1% din cifra de afaceri. De-a lungul anilor, România s-a dezvoltat, s-a schimbat în bine, oamenii ei au câștigat bani și majoritatea românilor trăiesc acum mai bine decât majoritatea grecilor. Pentru mine, ȋmpreună cu fratele meu, a început o călătorie extraordinară și o „învățătură pe tot parcursul vieții”, întrucât în ​​multe chestiuni, România a fost și este cu mult înaintea Greciei și are încă multe lucruri să ne înveţe.

Acum, românii care își înjură țara sunt semnificativ mai puțini, în timp ce, aceia care oferă servicii bune și de calitate sunt mult mai mulţi decât atunci. Noi nu am rămas doar la avantajul conferit de seriozitatea noastră și serviciile de calitate, dar am construit o bază solidă, cu multe activități diferite. Am început cu imobiliare, am continuat cu furnizarea de servicii, apoi cu energie verde și după, am intrat ȋn comerṭ, cu produse bio, dar şi cu peşte, măsline etc. Produsele noastre ecologice ajung săptămânal la zeci de mii de gospodării din toata România, ȋn timp ce am servit pe parcursul anilor, sute de investitori, am investit bani grei (ai noştri, nu ai statutului) ca să atragem investiṭii noi ȋn România şi am impresia că am contribuit / contribuim şi noi la evoluṭia ṭării spre bine.

În 2004 căutam pe cineva „care să fie omul meu în România”, pentru ȋnceput.

Acum, împreună cu Grigoris, suntem „acești oameni” pentru sute de alții antreprenori.

PS.1. În Bulgaria, situaṭia s-a îmbunătățit mult, dar gândiţi-vă că ṭara continuă să aibă același PIB ca și economia judeţului Ilfov, de care aparține şi Bucureștiul … A rămas mică.

PS.2. Și Serbia s-a ridicat, dar nu a făcut saltul României.

Mulțumesc, Doamne, că m-ai ajutat să aleg corect …

Mulțumesc, Doamne, că m-ai condus ȋn România!

Reader Interactions

Ilias P. Papageorgiadis

Ilias Papageorgiadis

Ilias P. Papageorgiadis este om de afaceri și consultant în afaceri, cu activitate antreprenoriala din 1993, multe proiecte de succes, activitate socială intensă şi în acelaşi timp a scris 4 cărţi.

Σχόλια_

  1. Burhan Ion a zis

    Bravo, Ilias! Prin ochii tăi parca ne place și noua mai mult România noastră. S-au schimbat foarte multe lucruri în bine, e adevărat. Am participat la revoluția din 89 și sentimentul că nu mi-am riscat viata degeaba. Am un prieten stabilit în Germania de multa vreme. În vara aceasta a făcut un tur al țării cu un ansamblu muzical pe care-l conduce și a rămas uimit de progresele pe care le-a făcut România. Zilele trecute m-a rugat să-i găsesc ceva de lucru în domeniul muzical pentru ca vrea sa se întoarcă în țară. Ca între prieteni vechi mi-a mărturisit ca el când vine în România se simte foarte sărac în comparație cu multi prieteni care au rămas în țară.

Lasă comentariul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vrei să primeşti textele mele direct pe adresa ta de e-mail?

Cu un newsletter la fiecare 15 zile.
Vrei să primeşti cu prioritate următoarele mele cărṭi electronice?

817

Sunt de acord să primesc newsletter (buletinul informativ) şi accept declaraţia de confidenţialitate a datelor.